Art. 15. - Regulament din 2023 privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

M.Of. 197

În vigoare
Versiune de la: 6 Noiembrie 2025
Art. 15
(1)Timpul destinat elaborării lucrărilor scrise este cel stabilit de comisiile de elaborare a subiectelor şi este comunicat candidaţilor odată cu subiectele. Acesta nu poate depăşi 3 ore pentru fiecare dintre cele două probe de concurs, socotite din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor pentru fiecare candidat.
(2)Pe parcursul desfăşurării probelor scrise, personalul din comisia de organizare şi supraveghetorii de săli nu le pot da candidaţilor indicaţii referitoare la rezolvarea subiectelor şi nu pot aduce modificări acestora şi nici baremului de evaluare şi notare. Orice nelămurire legată de subiecte se discută direct cu comisiile de elaborare a subiectelor, iar dacă intervin clarificări, acestea se comunică în toate sălile de concurs.
(3)În cazul în care unii candidaţi, din diferite motive, doresc să îşi transcrie lucrarea, fără să depăşească timpul stabilit potrivit alin. (1), aceştia primesc alte teze tipizate. Acest lucru este consemnat de către supraveghetori în procesul-verbal de predare-primire a lucrărilor scrise, care se încheie pentru fiecare sală. Tezele folosite iniţial se anulează pe loc de către 2 supraveghetori, menţionând-se pe ele "anulat", se semnează de aceştia şi se păstrează în condiţiile stabilite pentru lucrările scrise. În cazul lucrărilor scrise la proba practică, candidaţii care doresc să corecteze o greşeală taie fiecare rând din pasajul greşit cu o linie orizontală.
(4)Fiecare candidat primeşte atâtea teze de concurs tipizate şi ciorne câte îi sunt necesare.
(5)La expirarea timpului acordat, candidaţii predau lucrările sub semnătură în faza în care se află, fiind interzisă depăşirea timpului stabilit de comisiile de elaborare a subiectelor. Ultimii 3 candidaţi rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
(6)Toţi candidaţii semnează, la momentul predării lucrărilor, în catalogul de sală.
(7)Preşedintele comisiei de organizare preia lucrările sub semnătură de la responsabilii de sală.
(8)Frauda dovedită atrage eliminarea din concurs. Se consideră fraudă şi folosirea de către candidat a pixului sau cernelii de altă culoare decât cea neagră, înscrierea numelui candidatului pe teza de concurs în afara rubricii care se sigilează şi orice alte semne distinctive care ar permite identificarea lucrării. În aceste cazuri, responsabilul de sală consemnează într-un proces-verbal faptele şi măsurile luate, iar lucrarea se anulează cu menţiunea «Fraudă». Procesul-verbal se comunică comisiei de organizare şi candidatului respectiv.

(9)Sancţiunea prevăzută la alin. (8) se aplică şi pentru depăşirea timpului de concurs stabilit potrivit alin. (1).
(10)Cele două probe scrise se susţin în aceeaşi zi, cu o pauză între acestea ce nu poate depăşi o oră.