Capitolul v - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Regulament din 2023 privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor
M.Of. 144
În vigoare Versiune de la: 21 Februarie 2023
CAPITOLUL V:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 35
Până la data de 1 ianuarie 2026, în calculul vechimilor prevăzute la art. 4 alin. (2) se ia în considerare perioada cât judecătorul a avut calitatea de auditor de justiţie.
Art. 36
(1)Anunţurile sau documentele care se publică pe paginile de internet potrivit Legii nr. 303/2022 şi ale prezentului regulament cuprind, în mod obligatoriu, data şi ora publicării anunţului sau documentului respectiv.
(2)În cazul anunţurilor sau documentelor care se publică pe paginile de internet ale mai multor instituţii, publicarea se face, pe cât posibil, simultan. În cazul în care acest lucru nu este posibil, termenele curg de la data sau, după caz, ora publicării ultimului anunţ/document.
(3)Toate termenele stabilite în cadrul prezentului regulament se calculează potrivit art. 181 şi următoarele din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 37
Înscrierea candidaţilor, depunerea documentelor prevăzute de lege şi de prezentul regulament, formularea contestaţiilor, precum şi orice alte aspecte stabilite de comisia de organizare a concursului sau examenului se pot realiza şi prin intermediul mijloacelor de comunicare electronică, inclusiv prin intermediul unei platforme informatice puse la dispoziţie de Consiliul Superior al Magistraturii, în condiţiile anunţate de comisia de organizare a concursului sau examenului.
Art. 38
(1)Dispoziţiile prezentului regulament se aplică în mod corespunzător în cazul numirii în funcţii de conducere a judecătorilor militari.
(2)Numirea în funcţii de conducere la instanţe militare se poate face indiferent de gradul militar corespunzător funcţiei respective, participarea la aceste proceduri fiind condiţionată de deţinerea calităţii de judecător militar.