Art. 3. - Regulament din 2023 privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor

M.Of. 144

În vigoare
Versiune de la: 21 Februarie 2023
Art. 3
(1)Numirea în funcţiile de preşedinte la curţile de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, cu sprijinul Institutului Naţional al Magistraturii.
(2)Numirea în alte funcţii de conducere decât cele prevăzute la alin. (1) din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor se face fără concurs sau examen, la propunerea preşedintelui instanţei, potrivit procedurii prevăzute de Legea nr. 303/2022 şi de prezentul regulament.
(3)Numirea în funcţii de conducere la curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii se face prin hotărâre a Secţiei pentru judecători, pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, o singură dată, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2).