Art. 27. - Regulament din 2023 privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor
M.Of. 144
În vigoare
Versiune de la: 21 Februarie 2023
Art. 27
(1)Candidatul nemulţumit de nota obţinută la testarea scrisă poate formula contestaţie în termen de 3 zile de la publicarea rezultatelor. Contestaţiile se transmit, inclusiv prin fax sau e-mail, Institutului Naţional al Magistraturii.
(2)Candidaţii pot contesta numai notele obţinute la propriile lucrări.
(3)În vederea soluţionării contestaţiilor de către comisia de contestaţii, lucrările scrise vor fi renumerotate şi resigilate, fiind înscrise într-un borderou separat.
(4)Nota obţinută în urma contestaţiei este definitivă şi nu poate fi mai mică decât nota contestată.
(5)Rezultatele în urma contestaţiilor se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii şi pe cea a Institutului Naţional al Magistraturii.