Art. 18. - Regulament din 2023 pentru autorizarea electricienilor în domeniul instalaţiilor electrice, respectiv a verificatorilor de proiecte şi a experţilor tehnici de calitate şi extrajudiciari în domeniul instalaţiilor electrice tehnologice

M.Of. 417

În vigoare
Versiune de la: 13 Septembrie 2024
Art. 18
(1)Calitatea de electrician autorizat este definitivă şi este valabilă numai cu condiţia vizării periodice a autorizaţiei, o dată la 5 ani. În cazul în care autorizaţia de electrician nu este vizată până la împlinirea termenului de vizare, titularul autorizaţiei de electrician în domeniul instalaţiilor electrice nu are dreptul să desfăşoare activităţi de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice până la vizarea autorizaţiei de electrician deţinute.
(2)Autorizaţia de electrician este valabilă numai în condiţiile în care informaţiile cuprinse în aceasta coincid cu cele din Registrul electronic de evidenţă al autorităţii competente şi este însoţită de un act de identitate.