Art. 159. - Regulament din 2023 de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară
M.Of. 125 bis
În vigoare Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
Art. 159
(2)Ipoteca legală prevăzută de art. 2.386 pct. 2 din Codul civil se intabulează sau se înscrie provizoriu în cartea funciară, la cererea promitentului achizitor, oricând în termenul stipulat în antecontract pentru executarea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la expirarea acestuia. Radierea acestei ipoteci se efectuează în condiţiile art. 885 alin. (2) din Codul civil sau ale art. 171 alin. (3) din prezentul regulament.
(1)Ori de câte ori se admite o cerere de înscriere în cartea funciară, iar din înscrisul în baza căruia s-a solicitat înscrierea rezultă existenţa unui caz de ipotecă legală, registratorul va proceda la înscrierea ipotecii din oficiu, cu excepţia cazului în care prin lege se prevede că ipoteca legală se înscrie la cerere şi a cazului în care creditorul renunţă la înscrierea dreptului de ipotecă legală, în cuprinsul actului sau prin declaraţie autentică.
(2)Ipoteca legală prevăzută de art. 2.386 pct. 2 din Codul civil se intabulează sau se înscrie provizoriu în cartea funciară, la cererea promitentului achizitor, oricând în termenul stipulat în antecontract pentru executarea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la expirarea acestuia. Radierea acestei ipoteci se efectuează în condiţiile art. 885 alin. (2) din Codul civil sau ale art. 171 alin. (3) din prezentul regulament.(3)Dispoziţiile alin. (1) se aplică prin asemănare şi privilegiilor legale, înscrise conform art. 78 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »