Art. 13. - Din categoria notărilor pot fi enumerate: - Regulament din 2023 de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară
M.Of. 125 bis
În vigoare Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
Art. 13
(1)Cazurile şi regimul juridic al notărilor sunt prevăzute de art. 902-903 din Codul civil, precum şi alte legi.
(2)Din categoria notărilor pot fi enumerate:
1.a) contractul de administrare a coproprietăţii asupra unui alt drept real principal având ca obiect un bun imobil înscris în cartea funciară, precum şi declaraţiile de denunţare unilaterală a unor asemenea contracte, în condiţiile art. 644 alin. (3) din Codul civil;
2.b) obligaţiile care, potrivit actului de constituire a dreptului de servitute, incumbă proprietarului fondului aservit în scopul asigurării uzului şi utilităţii fondului dominant;
3.c) sarcina instituitului donatar sau legatar de a administra bunul imobil care face obiectul liberalităţii şi de a-l transmite, la decesul său, substituitului desemnat de către dispunător;
4.d) calitatea de monument istoric sau sit arheologic a unui imobil;
5.e) calitatea de arie naturală protejată ori de coridor ecologic;
6.f) existenţa contractelor de împrumut şi a convenţiilor de fidejusiune încheiate în scopul finanţării reabilitării termice a clădirilor de locuit, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2010 privind reabilitarea termică a clădirilor de locuit cu finanţare prin credite bancare cu garanţie guvernamentală, cu modificările şi completările ulterioare;
7.g) faptul că terenul agricol pe care se înfiinţează perdele forestiere de protecţie este supus procedurii de împădurire prevăzute de Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, cu modificările şi completările ulterioare;
8.h) excepţiile pe care debitorul cedat le-ar fi putut opune cedentului unei creanţe garantate cu o ipotecă imobiliară pentru cauze anterioare notificării sau acceptării cesiunii creanţei ipotecare şi pe care înţelege să le opună cesionarului;
9.i) respingerea cererii de reexaminare şi plângerea împotriva încheierii de carte funciară;
10.j) hotărârea judecătorească prin care s-a constatat sau declarat nulitatea persoanei juridice;
11.k) hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de tutelă prin care se încuviinţează măsura exercitării dreptului de către unul dintre soţi de a dispune de anumite bunuri numai cu consimţământul expres al celuilalt soţ;
12.l) bogăţiile de orice natură ale solului şi subsolului, fructele neculese încă, plantaţiile şi construcţiile încorporate în sol care devin mobile prin anticipaţie, atunci când, prin voinţa părţilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detaşării lor;
13.m) existenţa, modificarea sau desfiinţarea temporară, prin acordul părţilor, a limitelor legale în interes privat în condiţiile art. 602 alin. (2) din Codul civil;
14.n) convenţiile privind suspendarea partajului imobilelor aflate în coproprietate;
15.o) notarea actelor încheiate de proprietar cu privire la veniturile neajunse la scadenţă sau urmărirea acestora de alţi creditori;
16.p) menţiunea de menţinere a ipotecii pentru garantarea noii creanţe;
17.q) clauza de inalienabilitate a imobilului şi clauza de insesizabilitate;
18.r) notarea strămutării dreptului de ipoteca sau privilegiului în temeiul înscrisurilor ce dovedesc subrogarea/novaţia;
19.s) recepţia propunerii de dezlipire ori de alipire şi respingerea acesteia, respingerea cererii de recepţie şi/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte funciară deschisă;
20.t) obligaţii de a nu face: interdicţiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezlipire, alipire, construire, demolare, restructurare şi amenajare;
21.u) restricţiile aduse imobilului sau proprietarului potrivit convenţiilor şi tratatelor europene şi internaţionale la care România este parte;
22.v) împrejurarea că imobilul este afectat de lucrări sau investiţii subterane de interes local sau naţional;
23.w) împrejurarea că imobilul este afectat exercitării unei profesii autorizate;
24.x) suprapunerea imobilelor afectate de expropriere cu coridorul de expropriere, potrivit Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local;
25.y) împrejurarea că imobilul aparţine patrimoniului naţional, european sau internaţional;
26.z) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărţii funciare, cu privire la înscrierile făcute;
27.aa) orice drepturi, fapte sau raporturi juridice pentru care legea prevede formalitatea notării.
28.bb) obligaţia privind folosinţa monumentului istoric (servitute constituită în folosul imobilului);
29.cc) contractul de leasing care are ca obiect utilizarea bunurilor imobile.
30.dd) dreptul de uz şi servitute prevăzute de Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare.