Art. 108. - Regulament din 2023 de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară

M.Of. 125 bis

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
Art. 108
(1)Dacă la recepţia documentaţiilor cadastrale sau la actualizarea bazei de date grafice se constată că în planul cadastral în format digital, sunt imobile reprezentate cu suprapunere totală sau parţială sau există o situaţie de neracordare, inspectorul convoacă persoanele autorizate care au executat documentaţiile, pentru verificarea la teren şi stabilirea tipului de suprapunere, reală sau virtuală, precum şi a motivelor neracordării.
(2)Persoanele autorizate au obligaţia să se prezinte la locul, data şi ora convocării. Persoanele autorizate care, din motive obiective, nu pot fi prezente la data convocării la oficiul teritorial vor comunica în scris, motivat, imposibilitatea de prezentare cu cel puţin două zile înainte de data stabilită pentru întâlnire, în vederea reprogramării întâlnirii.
(3)Dacă persoanele autorizate care au executat documentaţiile cadastrale nu mai deţin calitatea de persoană fizică autorizată, inspectorul va proceda la verificări la teren cu convocarea proprietarilor imobilelor pentru stabilirea tipului de suprapunere, reală sau virtuală.
(4)În situaţia prevăzută la alin. (3), pentru soluţionarea situaţiei de suprapunere virtuală, documentaţia cadastrală de repoziţionare a imobilului se întocmeşte în conformitate cu dispoziţiile art. 107 alin. (2) din prezentul regulament sau de către persoana autorizată interesată, după caz.
(5)La constatarea situaţiei de suprapunere conform alin. (1), inspectorul introduce în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară imobilele provenite din conversii.