Subcapitolul 3 - 3.3. Dispoziţii cu privire la numerotarea cadastrală - Regulament din 2023 de recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară

M.Of. 125 bis

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
SUBCAPITOLUL 3:3.3. Dispoziţii cu privire la numerotarea cadastrală
Art. 42
(1)Numerotarea cadastrală a imobilelor se realizează pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, care se identifică prin codul SIRSUP extras din "Registrul permanent al unităţilor administrativ-teritoriale" publicat de Institutul Naţional de Statistică.
(2)Numărul cadastral al imobilului este identificatorul unic de legătură între baza de date grafică şi baza de date textuală în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.
Art. 43
(1)Imobilele se numerotează la nivelul unităţii administrativ-teritoriale în ordinea înregistrării solicitărilor, în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.
(2)În cadrul fiecărui imobil, construcţiile se identifică printr-un cod ataşat numărului cadastral, alcătuit din litera "C" urmată de un număr de la 1 la n (ex.: C1, C2, C3, ...). Codul şi destinaţia construcţiei se evidenţiază în planul de amplasament şi delimitare şi se introduc în sistemul informatic.
(3)În cazul construcţiilor-condominiu, proprietăţile individuale se identifică astfel: la numărul cadastral al imobilului (teren) şi codul construcţiei, se adaugă codul unităţii individuale (ex.: 178-C1-U25 pentru imobilul format din teren cu număr cadastral 178, construcţia C1 şi unitatea individuală 25).
(4)Imobilele reprezentate prin detalii liniare ca: ape curgătoare, canale, diguri, căi ferate, drumuri clasificate se numerotează la nivelul UAT. Aceste imobile primesc un singur număr cadastral pe toată lungimea lor în cadrul fiecărui UAT sau pe tronsoane, dacă sunt intersectate cu alte imobile de tip liniar. Intersecţia imobilelor de tip liniar va primi număr cadastral distinct.