Art. 4. - Art. 4: Relaţiile unităţilor de dializă cu alte unităţi sanitare sau de îngrijire - Regulament din 2023 de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private
M.Of. 493 bis
În vigoare Versiune de la: 11 Septembrie 2024
Art. 4: Relaţiile unităţilor de dializă cu alte unităţi sanitare sau de îngrijire
4.1.Relaţia cu serviciile publice de ambulanţă şi unităţile/compartimentele de primire a urgenţelor (UPU/CPU)
În cazul unei urgenţe medicale majore survenite în cursul şedinţei de hemodializă la un pacient tratat în regim ambulatoriu, medicul specialist decide încheierea şedinţei de dializă şi solicită ajutorul serviciilor de ambulanţă. După acordarea primului ajutor pacientul va fi transportat la o unitate/compartiment de primire a urgenţelor (UPU/CPU), de unde poate fi dirijat către o unitate sanitară cu paturi şi cu posibilităţi de tratare a patologiei acute (de preferat, o unitate care să dispună şi de facilităţi de supleere a funcţiei renale). Dacă pacientul va necesita, în aceeaşi zi, efectuarea unei şedinţe de dializă în unitatea în care a fost internat, raportarea şedinţei de dializă în SIUI va fi realizată de către unitatea sanitară în care pacientul este internat.
4.3.Relaţia cu unităţile de transplant renal
Unităţile de dializă:
- informează pacienţii dializaţi pe care îi au în evidenţă despre alternativa transplantului renal şi îi îndrumă pe cei eligibili către unitatea de transplant renal, cu bilet de trimitere şi cu toate documentele medicale necesare (istoric, grup sanguin, istoric transfuzional, status virusologic);
- ţin evidenţa pacienţilor dializaţi incluşi pe lista de aşteptare pentru transplant şi informează unitatea de transplant despre eventuala modificare a statusului pacientului (transplant în altă unitate, evenimente medicale majore, devenit neeligibil, decedat).
4.1.Relaţia cu serviciile publice de ambulanţă şi unităţile/compartimentele de primire a urgenţelor (UPU/CPU)
În cazul unei urgenţe medicale majore survenite în cursul şedinţei de hemodializă la un pacient tratat în regim ambulatoriu, medicul specialist decide încheierea şedinţei de dializă şi solicită ajutorul serviciilor de ambulanţă. După acordarea primului ajutor pacientul va fi transportat la o unitate/compartiment de primire a urgenţelor (UPU/CPU), de unde poate fi dirijat către o unitate sanitară cu paturi şi cu posibilităţi de tratare a patologiei acute (de preferat, o unitate care să dispună şi de facilităţi de supleere a funcţiei renale). Dacă pacientul va necesita, în aceeaşi zi, efectuarea unei şedinţe de dializă în unitatea în care a fost internat, raportarea şedinţei de dializă în SIUI va fi realizată de către unitatea sanitară în care pacientul este internat.4.2.În unităţile ambulatorii de dializă pot fi organizate cabinete ambulatorii de nefrologie, în condiţiile legii.