Art. 15. - Art. 15: Spitalizarea pacienţilor dializaţi cronic - Regulament din 2023 de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private

M.Of. 493 bis

În vigoare
Versiune de la: 11 Septembrie 2024
Art. 15: Spitalizarea pacienţilor dializaţi cronic
15.1.Spitalizarea continuă a pacienţilor dializaţi cronic este indicată pentru:
a)iniţierea tratamentului prin hemodializă, până la echilibrarea pacientului, 3-6 şedinţe de hemodializă, respectiv 14-21 de zile, în cazul dializei peritoneale. În cazul dializei peritoneale acest interval poate fi fragmentat în două perioade:

b)tratamentul adecvat al complicaţiilor acute ale bolii renale primare, al comorbidităţilor asociate sau nu dializei şi căii de abord;
c)orice situaţie de urgenţă;
d)investigaţii şi tratament de specialitate, inclusiv intervenţii chirurgicale;
e)transplant renal.
15.2.Internarea pacienţilor dializaţi în unităţile sanitare cu paturi se face în baza calităţii de asigurat a pacientului. Biletul de internare va fi emis de medicul curant din unitatea de dializă, care va informa medicul-şef al unităţii sanitare. Atunci când pacientul dializat cronic dezvoltă o urgenţă majoră acută în timpul tratamentului prin dializă, acesta va fi îndrumat spre consult şi internare de urgenţă, preferabil la un spital care are în structură o unitate de dializă.

15.3.Condiţiile de internare a pacientului hemodializat
Deoarece tratamentul prin hemodializă nu poate fi întrerupt în perioada spitalizării, continuarea dializei cronice în cursul spitalizării poate fi asigurată în:
1.1) unităţile de dializă (adulţi sau pediatrie) ale spitalului în care este internat;
2.2) unitatea de dializă care îl are în evidenţă, dacă starea pacientului permite transport sanitar neasistat, de la spitalul în care este internat, către unitatea de dializă şi retur;
3.3) secţia de Terapie intensivă a spitalului în care este internat, dacă în spital nu există unitate de dializă şi starea generală a pacientului nu permite transportul;
4.4) dacă starea pacientului nu permite transportul şi tratamentul prin hemodializă nu poate fi continuat în secţia de Terapie intensivă a spitalului, pacientul va fi transferat, conform reglementărilor legale în vigoare, în cel mai apropiat spital care are în structură o unitate de dializă.
15.4.Condiţiile de internare a pacientului dializat peritoneal:
Din cauza necesităţilor igienico-sanitare specifice schimbului, bolnavii dializaţi peritoneal:
1.1) vor fi spitalizaţi în compartimente/spaţii cu paturi din secţia/compartimentul de nefrologie;
2.2) vor avea la dispoziţie un spaţiu care asigură condiţiile igienice necesare schimbului, dacă spitalizarea este necesară în spitale fără secţii/compartimente de nefrologie-dializă;
3.3) dacă bolnavul spitalizat nu poate să efectueze singur schimbul, schimburile trebuie efectuate de asistenţi medicali calificaţi în dializă peritoneală.