Capitolul v - Departamentul de formare profesională iniţială - Regulament din 2023 al Institutului Naţional al Magistraturii

M.Of. 499

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2024
CAPITOLUL V:Departamentul de formare profesională iniţială
Art. 16
Departamentul de formare profesională iniţială are următoarele atribuţii:
a)elaborează proiectul programului de formare profesională a auditorilor de justiţie;
b)asigură organizarea activităţilor de formare iniţială potrivit programelor de formare aprobate şi a tuturor celorlalte activităţi pe durata programului de formare;
c)realizează şi asigură respectarea orarului activităţilor de formare iniţială;
d)asigură organizarea sesiunilor de evaluare a auditorilor de justiţie;
e)asigură suportul pentru activitatea de evaluare a personalului de instruire implicat în procesul de formare iniţială;
f)verifică fişele de activitate a personalului de instruire şi întocmeşte centralizatorul cu fişele depuse lunar;
g)asigură respectarea hotărârilor luate în şedinţele de catedră, a hotărârilor Consiliului ştiinţific şi a deciziilor conducerii Institutului cu privire la activitatea de formare iniţială;
h)păstrează actele care privesc parcursul auditorilor de justiţie pe durata formării iniţiale şi le înaintează Consiliului Superior al Magistraturii, ulterior numirii absolvenţilor în funcţia de judecător stagiar şi procuror stagiar, în vederea completării dosarelor profesionale;
i)întocmeşte foile matricole, cataloagele şi alte evidenţe necesare privind activităţile de formare şi eliberează atestate auditorilor de justiţie;
j)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege, regulamente sau încredinţate de conducerea Institutului.
Art. 17
(1)Formarea profesională a auditorilor de justiţie se axează pe aprofundarea cunoştinţelor şi deprinderea abilităţilor necesare pentru exercitarea profesiei de judecător şi procuror.
(2)Proiectul programului de formare profesională a auditorilor de justiţie se elaborează în cadrul Departamentului de formare profesională iniţială, după consultarea personalului de instruire al Institutului şi a Consiliului ştiinţific.
(3)Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie se aprobă de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea directorului Institutului.
(4)Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie cuprinde, în mod obligatoriu, disciplinele de studiu, numărul de ore alocat conferinţelor şi seminarelor aferente fiecărei discipline, stagiile de practică ce urmează a fi efectuate şi modalitatea de evaluare.
(5)Pe baza programului de formare profesională a auditorilor de justiţie, în cadrul catedrelor, se elaborează programele de studiu pentru fiecare disciplină, cu precizarea tematicii, a numărului de ore alocat pentru fiecare temă, a materialelor şi a metodelor de formare, precum şi modalitatea de evaluare specifică fiecărei discipline.
(6)În perioada formării la Institut, auditorii de justiţie efectuează stagii de practică la instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea, cabinete de avocatură, penitenciare şi alte instituţii cu relevanţă pentru formarea profesională a auditorilor de justiţie.
(7)Instituţiile la care se vor efectua stagiile de practică, pentru fiecare an de formare, şi durata acestora sunt stabilite de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea directorului Institutului.
Art. 18
(1)În scopul asigurării unei formări unitare a auditorilor de justiţie, formatorii sunt organizaţi în catedre, în raport cu disciplinele în care sunt specializaţi, conducerea Institutului stabilind, atunci când se impune, disciplinele care intră în componenţa fiecărei catedre.
(2)Fiecare catedră îşi desemnează un şef de catedră, potrivit metodologiei aprobate în acest sens.
(3)Şeful de catedră coordonează activitatea catedrei în ceea ce priveşte elaborarea programelor de studiu, a planurilor de seminar şi a materialelor de formare utilizate, organizarea evaluărilor auditorilor de justiţie şi stabilirea tematicii/bibliografiei pentru examenele/evaluările auditorilor de justiţie.
(4)În cadrul fiecărei catedre se organizează semestrial sau ori de câte ori este necesar şedinţa membrilor acesteia, la convocarea şefului de catedră sau a conducerii Institutului.
(5)Personalul de instruire are obligaţia de a respecta programele de studiu şi orarul. Modificarea orarului, a programelor de studiu şi înlocuirea formatorilor se pot face doar cu acordul prealabil al conducerii Institutului.
(6)Şeful de catedră participă la procesul de evaluare a membrilor catedrei.
Art. 19
(1)Personalul de instruire evaluează activitatea desfăşurată de auditorii de justiţie, prin acordarea de note sau, după caz, calificative.
(2)Criteriile de evaluare se aprobă de conducerea Institutului după consultarea catedrelor şi a Consiliului ştiinţific.
(3)Personalul de instruire transmite Departamentului de formare profesională iniţială fişele de evaluare continuă şi portofoliile aferente, după comunicarea acestora auditorilor de justiţie, înainte de sesiunea de evaluare.
(4)Nota minimă admisă la evaluarea finală este 5, pentru disciplinele şi stagiile de practică pentru care se prevede în programul de formare iniţială evaluarea prin acordare de notă. În cazul în care evaluarea se realizează prin acordarea unui calificativ, auditorul de justiţie trebuie să obţină calificativul "Admis".
(5)Probele scrise prevăzute în programul de formare profesională iniţială se desfăşoară potrivit metodologiei aprobate.
(6)Cu excepţia situaţiei în care nota este rezultatul fraudei, în situaţia în care nu s-a obţinut nota minimă sau calificativul "Admis", prevăzute la alin. (4), pentru evaluările finale, auditorul de justiţie va mai putea fi examinat o singură dată, într-o nouă sesiune, stabilită de conducerea Institutului. Nepromovarea la cea de-a doua examinare atrage exmatricularea din Institut. Prin nepromovare se înţelege şi neprezentarea la susţinerea probei, din motive imputabile.
(7)În situaţia reexaminării prevăzută la alin. (6), nota finală va fi calculată ca medie aritmetică între nota acordată la prima examinare şi nota acordată la cea de a doua examinare. Nota finală minimă admisă este 5. Nepromovarea atrage exmatricularea din Institut.
Art. 20
Media finală a fiecărui an de formare reprezintă media aritmetică a notelor obţinute la fiecare materie la care se acordă notă.
Art. 21
(1)Constituie fraudă deţinerea, utilizarea sau înlesnirea utilizării oricăror surse de informare, materiale sau dispozitive nepermise la examen. Se consideră fraudă discuţiile nepermise în timpul examenului şi depăşirea timpului de lucru stabilit.
(2)Se consideră fraudă şi situaţia în care, cu prilejul corectării lucrărilor, se constată existenţa unor probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că lucrarea sau porţiuni din lucrare au fost copiate în timpul examenului.
(3)În cazul în care frauda se constată în timpul examenului, titularul de disciplină sau persoana desemnată de acesta va dispune eliminarea din examen.
(4)Împrejurarea cu privire la care există indicii de fraudă va fi consemnată într-un proces-verbal de către persoana care o constată. Procesul-verbal se înaintează directorului adjunct responsabil cu formarea iniţială, care va proceda potrivit art. 28 din prezentul regulament.
(5)Dispoziţiile prezentului articol se aplică şi în cazul celorlalte lucrări scrise avute în vedere în cadrul evaluării continue.