Capitolul iii - Conducerea Institutului - Regulament din 2023 al Institutului Naţional al Magistraturii

M.Of. 499

În vigoare
Versiune de la: 21 Iunie 2024
CAPITOLUL III:Conducerea Institutului
Art. 5
Institutul este condus de un director, ajutat de 2 directori adjuncţi.
Art. 6
Directorul Institutului şi directorii adjuncţi sunt numiţi şi revocaţi de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii.
Art. 7
(1)Directorul Institutului are, în principal, următoarele atribuţii:
a)asigură conducerea activităţii Institutului;
b)reprezintă Institutul în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile publice, persoanele fizice şi persoanele juridice din ţară şi din străinătate şi aprobă programul anual de relaţii externe al Institutului;
c)este ordonator terţiar de credite;
d)numeşte şi eliberează din funcţie, prin decizie, personalul Institutului, în condiţiile legii;
e)propune Consiliului Superior al Magistraturii programul de formare profesională a auditorilor de justiţie şi programul de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor;
f)propune Consiliului Superior al Magistraturii Regulamentul Institutului Naţional al Magistraturii, Regulamentul privind organizarea, desfăşurarea şi evaluarea stagiilor de practică ale auditorilor de justiţie, Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, Regulamentul privind concursul de admitere în magistratură şi Regulamentul privind examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
g)propune Consiliului Superior al Magistraturii data, calendarul de desfăşurare, tematica şi bibliografia examenului de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
h)propune Consiliului Superior al Magistraturii structura organizatorică, statele de funcţii şi de personal al Institutului;
i)adoptă Statutul personalului de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii;
j)propune Consiliului Superior al Magistraturii detaşarea judecătorilor şi procurorilor la Institut, în calitate de personal de instruire cu normă întreagă;
k)convoacă Consiliul ştiinţific al Institutului în şedinţe ordinare sau extraordinare şi stabileşte proiectul ordinii de zi;
l)aprobă Regulamentul de ordine interioară al căminului pentru cazarea auditorilor de justiţie şi Regulamentul bibliotecii Institutului;
m)dispune ştergerea de pe pagina de internet a Institutului a informaţiilor ce conţin date cu caracter personal, în condiţiile legii. Ştergerea de pe pagina de internet a Institutului a informaţiilor ce conţin date cu caracter personal referitoare la candidaţii la concursurile/examenele organizate de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institut, se realizează după împlinirea termenului de un an de la validarea rezultatelor examenului/concursului şi se aduce la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii şi a celorlalte instituţii care deţin astfel de evidenţe.
(2)Directorul Institutului exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente ori stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii.
(3)În exercitarea atribuţiilor sale, directorul emite decizii scrise.
Art. 8
(1)Directorii adjuncţi ai Institutului au, în principal, următoarele atribuţii:
a)asigură respectarea programelor de formare şi a normelor de disciplină interioară;
b)asigură elaborarea politicilor şi strategiilor de formare, precum şi a proiectelor programelor de formare profesională;
c)coordonează structurile organizatorice încredinţate de directorul Institutului;
d)participă la elaborarea proiectului statului de funcţii şi statului de personal;
e)participă la elaborarea proiectului programului de relaţii externe al Institutului.
(2)Directorul Institutului stabileşte, prin decizie, atribuţiile fiecărui director adjunct.
(3)Directorii adjuncţi exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente ori stabilite de Consiliul Superior al Magistraturii sau de directorul Institutului.
(4)Directorul Institutului poate delega atribuţiile şi responsabilităţile care îi revin directorilor adjuncţi sau altor persoane împuternicite în scris, în acest scop. Persoanele astfel împuternicite vor acţiona exclusiv în limita puterilor conferite de directorul Institutului.
Art. 9
(1)Directorul Direcţiei economico-financiare şi administrative conduce activitatea Direcţiei economico-financiare şi administrative.
(2)Atribuţiile directorului Direcţiei economico-financiare şi administrative sunt stabilite prin fişa postului de către directorul Institutului.
Art. 10
(1)Şefii structurilor organizatorice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c), d), e) şi f) sunt numiţi pentru un mandat de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii, de directorul Institutului, din rândul personalului de specialitate juridică al Institutului, asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi al judecătorilor şi procurorilor detaşaţi în cadrul Institutului.
(2)Funcţiile de conducere vacante prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Institutului Naţional al Magistraturii cu cel puţin 3 luni anterior expirării mandatelor.
(3)Candidaturile pentru ocuparea funcţiilor de conducere prevăzute la alin. (1) se depun la sediul Institutului, în termen de 30 de zile de la data publicării, însoţite de un curriculum vitae, un plan managerial privitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei, precum şi de orice alte acte considerate relevante. Candidaţii înscrişi vor susţine planul managerial în faţa directorului Institutului.
(4)Şefii structurilor organizatorice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. h), i) şi j) şi alin. (3) sunt numiţi, în condiţiile legii, din rândul funcţionarilor publici.
(5)Revocarea şefilor structurilor organizatorice menţionate la alin. (1) se dispune de directorul Institutului, în situaţia exercitării necorespunzătoare a atribuţiilor manageriale, precum şi în cazul aplicării unei sancţiuni disciplinare, în condiţiile legii.