Secţiunea 8 - Somaţii şi identificări - Regulament din 2022 al serviciului interior
M.Of. 174
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Martie 2022
SECŢIUNEA 8:Somaţii şi identificări
Art. 146
Orice persoană, formaţie militară sau civilă care se îndreaptă/apropie spre/de postul de pază este somată în conformitate cu precizările din consemnul particular, oprită şi/sau identificată până la sosirea comandantului pazei/şefului turei de pază sau a caporalului de schimb.
Art. 147
(1)Somaţiile sunt conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 122/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Somaţia legală se face astfel:
a)din poziţia pentru luptă, adecvată situaţiei, luată în apropierea locaşului de tragere sau a unei adăpostiri, prin cuvântul "Stai!";
b)dacă persoana sau grupul de persoane se opreşte, santinela, cu voce puternică, dă indicaţiile potrivit consemnului: "Înaintaţi!" sau "Ocoliţi spre dreapta/stânga!", iar la nevoie însoţeşte cuvintele cu gestul, indicând direcţia de urmat;
c)în caz de nesupunere, santinela înarmată somează, din nou, prin cuvintele "Stai că trag!"; militarul neînarmat din postul de control acţionează conform consemnului particular şi, în ambele cazuri, militarii înştiinţează corpul de pază folosind semnalele şi mijloacele de semnalizare/înştiinţare/anunţare prevăzute pentru o asemenea situaţie;
d)dacă cel/cei în cauză nu se supune/supun nici de această dată, santinela somează prin executarea unui foc de armă în sus, în plan vertical;
e)dacă persoana/grupul de persoane nu se supune în urma somaţiei legale, santinela poate face uz de armă;
f)atunci când persoana/grupul de persoane se opreşte după a doua somaţie ori la tragerea focului de armă în sus, santinela îi/le indică cu voce tare să arunce obiectele pe care le are/au în mâini, după care rosteşte: "Stânga-împrejur, mâinile sus", poziţie în care persoana/grupul de persoane stă imobilizată/stau imobilizate, până la sosirea comandantului pazei/şefului turei de pază sau a caporalului de schimb ori a şefului patrulei pentru identificare.
Art. 148
(1)Pentru identificare se procedează astfel:
a)după ce persoana somată s-a oprit, santinela o întreabă: "Cine e?";
b)dacă i se răspunde de către una dintre persoanele căreia i se subordonează, de către şeful patrulei sau comandantul subunităţii de intervenţie, santinela comandă: "Comandantul pazei/Şeful turei de pază/Caporalul de schimb/Şeful patrulei/Comandantul subunităţii de intervenţie la mine, ceilalţi pe loc!";
c)pe timp de noapte, santinela cere persoanei să îşi lumineze faţa, prin expresia: "Luminaţi-vă faţa!";
d)dacă nu a recunoscut niciuna dintre persoanele prevăzute la lit. b), santinela o opreşte şi îi cere parola, prin comanda: "Stai! Parola!";
e)dacă parola primită corespunde, santinela dă "răspunsul", mânuieşte arma "la picior", "la umărul drept" sau în toc şi, după caz, raportează: "Domnule...gradul, la postul meu nu s-a întâmplat nimic deosebit.", iar dacă s-a întâmplat ceva, raportează ce anume;
f)apoi, comandantul pazei/şeful turei de pază/caporalul de schimb/şeful patrulei se adresează persoanelor care îl însoţesc, prin comanda: "Înaintaţi!";
g)persoanele care îl însoţesc pe comandantul pazei/şeful turei de pază/caporalul de schimb/şeful patrulei se apropie la 4-5 paşi de santinelă.
(2)Când santinela constată că persoana care s-a prezentat drept comandantul pazei/şeful turei de pază/caporalul de schimb/şeful patrulei îi este necunoscută, somează legal, iar în caz de nesupunere poate face uz de armă.
(3)La întrebările persoanelor sosite în control, santinela răspunde scurt, timp în care militarul însoţitor supraveghează postul de pază respectiv.
Art. 149
(1)Când la unul dintre posturile de pază este imobilizată o persoană/sunt imobilizate persoane necunoscută/necunoscute, santinela o/le ţine sub observaţie şi cheamă una dintre persoanele cărora le este subordonată.
(2)La chemarea santinelei, comandantul pazei/şeful turei de pază/caporalul de schimb numeşte din schimbul aflat în repaus/patrulă 1-2 militari ca însoţitori, comandă încărcarea armelor, apoi se deplasează pe itinerar, cât mai repede, la postul de pază respectiv.
(3)Comandantul pazei/Şeful turei de pază/Caporalul de schimb preia persoana imobilizată/persoanele imobilizate, îl informează pe ofiţerul de serviciu şi, la ordinul acestuia, o/le predă de îndată reprezentantului structurii teritoriale a Ministerului Afacerilor Interne din zona de dislocare a obiectivului militar/unităţii militare.
..................................................................................................