Capitolul iv - Aerodromuri militare - Regulament din 2021 pentru zbor al aviaţiei militare
M.Of. 148
În vigoare Versiune de la: 25 Octombrie 2023
CAPITOLUL IV:Aerodromuri militare
Art. 48
Înfiinţarea, funcţionarea şi publicarea terenurilor de zbor, altele decât cele certificate, pentru desfăşurarea activităţilor aeronautice militare se efectuează în conformitate cu RAM emise de AAMN, prin care se stabilesc cerinţele tehnice specifice, operaţionale, de siguranţă şi securitate a aviaţiei militare, precum şi de protecţie a mediului.
Art. 49
În cadrul terenurilor de zbor sunt incluse aerodromurile, heliporturile, platformele de decolare-aterizare, terenurile de decolare-aterizare, tronsoanele de autostradă special construite şi hidroscalele.
Art. 50
Cerinţele privind caracteristicile, compunerea, dispunerea şi regimul de funcţionare a mijloacelor specifice fiecărei categorii de piste/direcţii se stabilesc conform legislaţiei în vigoare.
Art. 51
Baremele meteorologice minime admise pe categorii de aeronave, pentru operare, sunt stabilite prin RAM ale şefului AAMN, în funcţie de categoria pistei de decolare/aterizare, dotarea cu mijloace terestre de navigaţie aeriană şi obstacolele din zona terenului de zbor.
Art. 52
(1)Zborul aeronavelor de stat sub baremele minime meteorologice stabilite este permis pentru executarea zborurilor de luptă, umanitare, de căutare-salvare, de intervenţie în situaţii de urgenţă şi speciale.
(2)Decolarea aeronavelor de transport, de pe aerodromuri civile sau militare, sub baremele minime meteorologice stabilite pentru aterizare, este permisă dacă valoarea vizibilităţii în lungul pistei - Runway Visual Range, denumită în continuare RVR, este mai mare decât RVR minimă admisă la decolare, publicată în AIP sau în RAM emise de AAMN, în condiţiile existenţei unui aerodrom de rezervă la decolare, la o distanţă de maximum o oră de zbor la viteza de croazieră, pentru aeronavele cu două motoare sau la o distanţă de maximum două ore de zbor la viteza de croazieră, pentru aeronavele cu mai mult de două motoare, având condiţii stabile peste baremele minime meteorologice de aterizare.
Art. 53
Terenurile de zbor pot fi utilizate numai după certificarea lor de către AAMN în cazul aerodromurilor şi tronsoanelor de autostradă. Pentru terenurile de zbor, altele decât cele certificate, se respectă RAM emise de AAMN.
Art. 54
(1)Aerodromurile şi tronsoanele de autostradă se utilizează în conformitate cu prevederile normelor de exploatare întocmite şi actualizate permanent de unitatea de aviaţie utilizatoare şi aprobate de şeful AAMN.
(2)Terenurile de decolare-aterizare şi hidroscalele se admit la exploatare după ce au aprobarea şefului AAMN şi sunt publicate într-o publicaţie militară de informare aeronautică.
Art. 55
Terenurile de decolare-aterizare trebuie să fie dimensionate, amenajate şi dotate astfel încât să asigure desfăşurarea activităţilor aeronautice militare în condiţii de siguranţă.
Art. 56
Aerodromurile şi tronsoanele de autostradă cuprind următoarele elemente de infrastructură:
a)pistele/platformele/suprafeţele pentru decolare-aterizare;
b)căile de rulaj;
c)acostamentele şi zonele de siguranţă;
d)platformele, locurile şi zonele de staţionare şi dispersare;
e)spaţiile special amenajate pentru activităţile de comandă-control, întreţinere tehnică a aeronavelor şi pentru adăpostirea tehnicii şi personalului;
f)amplasamentul mijloacelor de comunicaţii şi de navigaţie aeriană.
Art. 57
Direcţiile de aterizare, pistele de decolare-aterizare, căile de rulaj şi platformele de staţionare, zonele de luare a contactului la aterizare şi obstacolele de pe aerodrom se marchează şi se balizează conform normelor şi standardelor în vigoare.
Art. 58
Sistemul de comunicaţii se realizează şi mijloacele de comunicaţii se dispun în conformitate cu reglementările în vigoare.
Art. 59
Folosirea în comun a aerodromurilor şi tronsoanelor de autostradă de către unităţi sau subunităţi de aviaţie din cadrul MApN şi alţi operatori aerieni de stat sau civili se face în baza unui protocol de colaborare militar-militar sau civil-militar pentru fiecare aerodrom, aprobat de către şeful AAMN şi autoritatea căreia îi este subordonat operatorul aerian.
Art. 60
O aeronavă civilă poate opera pe un aerodrom militar numai pe baza unui protocol încheiat în formă scrisă între operatorul aeronavei şi administratorul aerodromului militar.