Art. 30. - Regulament din 2021 pentru zbor al aviaţiei militare
M.Of. 148
În vigoare Versiune de la: 25 Octombrie 2023
Art. 30
(1)Instructorul de zbor se numeşte din rândul personalului navigant, pe categorii/specialităţi de personal navigant, care deţine calificarea necesară şi este desemnat să participe la formarea şi dezvoltarea profesională a personalului aflat în pregătire. Instructorul de zbor asigură instruirea personalului aflat în pregătire, corespunzător obiectivelor şi planului de instruire în zbor al acestuia.
(2)Criteriile de selecţionare, formare, atestare, suspendare sau retragere a calificării de instructor sunt stabilite prin RAM emise de AAMN.
(3)Instructorul de zbor răspunde atât de modul de desfăşurare a activităţilor la bordul aeronavei de către personalul aflat în pregătire sau evaluat/examinat, cât şi de prevenirea agravării greşelilor acestuia.
(4)Instructorul de zbor poate face parte din echipajul aeronavei sau poate executa misiunea din altă aeronavă, în formaţie cu pilotul instruit.