Art. 251. - Regulament din 2021 pentru zbor al aviaţiei militare
M.Of. 148
În vigoare Versiune de la: 25 Octombrie 2023
Art. 251
(1)Necunoaşterea, încălcarea repetată sau premeditată ori abaterile de la prevederilor regulamentelor, normelor, PAM şi RAM sau neraportarea abaterilor, incompetenţa profesională, precum şi producerea unor evenimente de aviaţie din vină proprie atrag răspunderea disciplinară, civilă, contravenţională sau penală, după caz.
(2)Orice încălcare a prevederilor prezentului regulament, a celorlalte acte normative specifice care reglementează activităţile aeronautice militare, PAM şi RAM aprobate se raportează ierarhic în maximum 24 de ore, telefonic, prin fax sau electronic, după caz, până la şeful AAMN.
(3)Greşelile/Erorile făcute în procesul de instruire, de către personalul implicat în activităţi aeronautice militare, pe timpul îndeplinirii atribuţiilor funcţionale, nu se pedepsesc. Investigaţia trebuie să determine cauzele apariţiei greşelii/erorii şi factorii favorizanţi, iar autorităţile de decizie să găsească soluţii şi să adopte măsuri pentru ca respectivele greşeli/erori să nu fie repetate.