Art. 9. - Regulament din 2021 de organizare a Loteriei de vaccinare
M.Of. 932
În vigoare Versiune de la: 29 Septembrie 2021
Art. 9
(1)Operaţiunile de extragere a numerelor câştigătoare se efectuează sub supravegherea şi conducerea comisiei de extragere formate din reprezentanţi ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ministerului Sănătăţii şi ai C.N.L.R.
(2)La propunerea şi numirea membrilor în cadrul comisiei de extragere se va avea în vedere ca persoanele desemnate să nu se afle în situaţii de incompatibilitate în ceea ce priveşte atribuţiile pe care le vor îndeplini în această calitate.
(3)Membrii comisiei de extragere vor semna, la momentul accesului în spaţiul în care se va desfăşura extragerea, un document prin care se obligă să păstreze confidenţialitatea tuturor datelor şi informaţiilor de care iau cunoştinţă de la acest moment şi până la prezentarea publică a rezultatelor extragerii.