Art. 29. - În situaţia în care, în urma măsurării sectorului cadastral din extravilan se constată că suprafaţa acestuia este mai mică decât suprafaţa însumată a parcelelor înscrise în titlurile de proprietate aferente sectorului cadastral şi nu se pot stabili amplasamentele imobilelor, Prestatorul realizează următoarele operaţiuni: - Regulament din 2020 privind realizarea, verificarea şi recepţia lucrărilor sistematice de cadastru şi înscrierea din oficiu a imobilelor în cartea funciară

M.Of. 56 bis

În vigoare
Versiune de la: 30 Decembrie 2024
Art. 29
(1)Pentru zonele unde există planuri parcelare în format raster, acestea se georeferenţiază, iar limitele imobilelor se determină prin vectorizarea planului şi se introduc în planul cadastral, în cazul în care reflectă situaţia din acte şi teren.
(2)În situaţia în care nu există planuri parcelare, limitele imobilelor se stabilesc în baza informaţiilor obţinute de la Achizitor, OCPI, primărie şi deţinători.
(3)În situaţia în care, în urma măsurării sectorului cadastral din extravilan se constată că suprafaţa acestuia este mai mică decât suprafaţa însumată a parcelelor înscrise în titlurile de proprietate aferente sectorului cadastral şi nu se pot stabili amplasamentele imobilelor, Prestatorul realizează următoarele operaţiuni:
a)identifică amplasamentele imobilelor din sector, preluate din sistemul integrat de cadastru şi carte funciară;
b)identifică amplasamentele imobilelor din sector pentru care nu au fost deschise cărţi funciare, pe baza titlurilor de proprietate, a limitelor indicate de către titular, reprezentantul primăriei, alte persoane interesate;
c)stabileşte noile amplasamente ale parcelelor ca urmare a diminuării proporţionale a suprafeţelor imobilelor din sectorul cadastral;
d)prezintă proprietarilor din sectorul cadastral soluţia propusă şi în funcţie de răspunsul acestora procedează astfel:
- în cazul în care proprietarii imobilelor sunt de acord cu noile amplasamente şi cu suprafeţele stabilite, aceştia vor semna în acest sens declaraţiile cuprinse în fişele de date ale imobilelor, iar situaţia imobilelor astfel stabilită va fi înregistrată în documentele tehnice ale cadastrului;
- în cazul în care proprietarii imobilelor nu sunt de acord cu noile amplasamente şi cu suprafeţele diminuate şi nu pot indica nici amplasamentele şi nici limitele imobilelor, iar identificarea nu poate fi realizată nici de către Prestator, acesta va proceda la alocarea unui singur ID pentru întregul sector cadastral, care va fi considerat un singur imobil. În Registrul cadastral al imobilelor, în partea a 2-a, Proprietatea/Posesia, se vor menţiona titularii drepturilor de proprietate conform titlurilor de proprietate din sectorul respectiv şi informaţiile aferente deschiderii cărţilor funciare individuale derivate, care se deschid pentru fiecare imobil în parte în favoarea titularului dreptului înscris în titlul de proprietate.
(4)[textul din Art. 29, alin. (4) din capitolul 1, subcapitolul 3, sectiunea 2, subsectiunea 4 a fost abrogat la 28-mai-2020 de punctul 12. din anexa 1 din Ordinul 1347/2020]
(5)În cazul imobilelor situate în extravilan pentru înscrierea suprafeţelor rezultate din măsurători se procedează astfel:
a)în cazul imobilelor situate în extravilanul existent la data de 01.01.1990, care au făcut obiectul legilor fondului funciar, dacă suprafaţa din măsurători este mai mare decât suprafaţa din actele de proprietate, diferenţa de teren rămâne la dispoziţia comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, caz în care în cartea funciară se notează în partea a II-a menţiunea proprietar neidentificat, rezerva comisiei locale de fond funciar, fără ca dreptul de proprietate să fie intabulat. Această prevedere se va aplica şi terenurilor împrejmuite care au făcut obiectul legilor proprietăţii şi care au trecut din extravilan în intravilan;
b)în cazul imobilelor care nu au făcut obiectul legilor fondului funciar, la înscrierea suprafeţei în documentele tehnice, se va proceda după cum urmează:
i)dacă imobilul este împrejmuit, se înscrie suprafaţa din măsurători, indiferent de suprafaţa din actul de proprietate;
ii)dacă imobilul este neîmprejmuit, se înregistrează suprafaţa măsurată când aceasta este egală sau mai mică decât suprafaţa din actul de proprietate. Când suprafaţa măsurată este mai mare decât suprafaţa din actul de proprietate, se înregistrează suprafaţa din actul de proprietate, iar, după caz pentru suprafaţa deţinută în plus se vor aplica prevederile referitoare la notarea posesiei, deschizându-se o singură carte funciară.

(6)În situaţia în care suprafaţa rezultată din măsurarea întregii tarlale este mai mică decât suprafaţa rezultată în urma însumării suprafeţelor parcelelor din acea tarla înscrise în titlurile de proprietate emise conform legilor funciare, suprafaţa fiecărui imobil din respectiva tarla se diminuează proporţional cu suprafaţa din titlul de proprietate. Suprafaţa imobilelor înregistrate anterior în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară nu se modifică cu excepţia situaţiei în care se constată un deficit de suprafaţă la nivelul UAT, situaţie în care suprafaţa tuturor imobilelor înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se diminuează până la limita suprafeţei din titlul de proprietate.
(7)În situaţia în care numărul tarlalei şi/sau al parcelei lipsesc, pentru gestionarea lucrărilor şi stabilirea deficitului la nivel de tarla/sector cadastral, executantul poate atribui, cu acordul primăriei, numere de tarla şi/sau parcelă care să asigure identificarea parcelelor în cadrul tarlalelor, fără ca această operaţiune să implice modificarea titlurilor de proprietate.