Art. 35. - Regulament din 2020 privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii
M.Of. 179
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 Martie 2020
Art. 35
(1)Numirea judecătorilor în funcţiile de conducere prevăzute la art. 53 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se face de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani.
(2)Declanşarea procedurii de ocupare a funcţiilor prevăzute la alin. (1) se dispune de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii. Direcţia resurse umane şi organizare publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii anunţul privind declanşarea procedurii şi calendarul estimativ al acesteia, aprobat de preşedinte.
(3)Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) îşi pot depune candidaturile la Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii însoţite de declaraţiile prevăzute la art. 6 alin. (4) şi documentele considerate relevante, până la termenul prevăzut de calendarul estimativ.
(4)Proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere se depune la Consiliul Superior al Magistraturii până la termenul prevăzut de calendarul estimativ, atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific. Depăşirea, din motive imputabile, a termenului de depunere a proiectului atrage decăderea din dreptul de a mai participa la procedura de ocupare a funcţiei de conducere pentru care se candidează.
(5)La expirarea termenului prevăzut la alin. (3), Direcţia resurse umane şi organizare publică lista cu candidaţii înscrişi în procedura de ocupare a funcţiilor prevăzute la alin. (1) pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii. Proiectele referitoare la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la expirarea termenului prevăzut la alin. (4).
(6)Dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. a)-c) se aplică în mod corespunzător.
(7)Candidaţii susţin în faţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii un interviu. Dispoziţiile art. 34 alin. (2)-(6) se aplică în mod corespunzător.