Art. 13. - Comisia de examinare are, în principal, următoarele atribuţii: - Regulament din 2020 privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii

M.Of. 179

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 4 Martie 2020
Art. 13
(1)Comisia de examinare are, în principal, următoarele atribuţii:
1.elaborarea subiectelor pentru proba prevăzută la art. 5 lit. c) şi a baremelor de evaluare şi notare, cu respectarea următoarelor reguli:
a)asigurarea concordanţei cu tematica şi bibliografia aprobate şi publicate de Consiliul Superior al Magistraturii şi de Institutul Naţional al Magistraturii;
b)asigurarea cuprinderii echilibrate a materiei studiate şi a gradului de complexitate corespunzător conţinutului tematicii şi bibliografiei, pentru a fi tratate în timpul stabilit;
c)evitarea, pe cât posibil, a repetării subiectelor de la concursurile sau examenele anterioare;
d)timpul necesar rezolvării subiectelor să nu depăşească timpul alocat desfăşurării testării scrise;
e)indicarea punctajului prevăzut în barem şi a timpului recomandat pentru rezolvare;
f)evitarea, pe cât posibil, a subiectelor ce conţin probleme controversate în doctrină şi în practică sau, în cazul unor astfel de situaţii, punctarea tuturor soluţiilor a căror corectitudine din punct de vedere legal poate fi argumentată logic şi coerent;
2.predarea către comisia de organizare a concursului sau examenului, cu cel puţin 12 ore înainte de desfăşurarea testării scrise, a subiectelor şi baremelor de evaluare şi notare în plicuri distincte, închise şi sigilate;
3.evaluarea şi notarea candidaţilor în cadrul probei prevăzute la art. 5 lit. b);
4.soluţionarea contestaţiilor formulate la proba prevăzută la art. 5 lit. c).
(2)Judecătorii care sunt membri în comisia de examinare îşi desfăşoară activitatea în afara programului normal de lucru de la instanţe.