Art. 69. - Regulament din 2020 ELECTORAL al Colegiului Fizioterapeuţilor din România
M.Of. 30
Ieşit din vigoare Versiune de la: 12 Ianuarie 2021
Art. 69
(1)Consiliul teritorial al colegiului teritorial, Consiliul naţional, respectiv Adunarea generală naţională aprobă o perioadă de interimat pentru funcţiile din cadrul organelor de conducere la nivel teritorial şi naţional, care nu poate fi mai mare de 90 de zile, în condiţiile art. 87 din Regulamentul intern de organizare şi funcţionare a Colegiului Fizioterapeuţilor din România, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.056/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Interimatul nu se consideră mandat.
(2)Excepţie de la alin. (1) face funcţia de preşedinte al colegiului teritorial, unde interimatul va fi până la finalizarea alegerilor ori până la încetarea suspendării.
(3)În cazul încetării mandatului înainte de termen, perioada rămasă până la expirarea acestuia poate fi ocupată prin alegeri pentru completarea funcţiilor rămase vacante sau temporar vacante în timpul mandatului sau interimat.