Art. 59. - Regulament din 2020 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix

M.Of. 91

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2021
Art. 59
Biroul financiar-contabilitate are următoarele atribuţii:
a)conduce evidenţa contabilă conform prevederilor legale;
b)asigură întocmirea circulaţiei şi păstrării documentelor justificative, care stau la baza înregistrărilor contabile;
c)întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, cu anexele corespunzătoare, listele de investiţii, în conformitate cu prevederile legale, şi îl supune aprobării conducerii, Consiliului de administraţie al Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix;
d)analizează periodic execuţia bugetară şi conţinutul conturilor, făcând propuneri corespunzătoare;
e)răspunde de întocmirea, circulaţia şi păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate;
f)organizează inventarierea periodică a mijloacelor materiale şi face propuneri de luare de măsuri/ia măsurile dispuse de regularizare a diferenţelor constatate;
g)organizează inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii;
h)asigură măsurile de păstrare, manipulare şi folosire a formularelor cu regim special;
i)conduce evidenţa intrărilor şi ieşirilor de numerar prin casierie, stabileşte soldul de casă zilnic;
j)întocmeşte lucrările privind proiectele planurilor bugetului de venituri şi cheltuieli;
k)răspunde de îndeplinirea condiţiilor legale privind angajarea gestionarilor, constituirea garanţiilor şi reţinerea ratelor;
l)conduce evidenţa angajamentelor bugetare în scopul de a furniza informaţii în orice moment şi pentru fiecare subdiviziune a bugetului aprobat pentru exerciţiul bugetar curent, cu privire la creditele bugetare angajate şi cele disponibile, rămase de angajat;
m)întocmeşte notele contabile privind intrările de mijloace fixe şi materiale pentru consumurile de bunuri materiale şi pentru serviciile şi lucrările efectuate de terţi;
n)întocmeşte la timp situaţiile financiare trimestriale/anuale împreună cu anexele acestora, în conformitate cu prevederile legale;
o)urmăreşte contractele încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bihor în vederea decontării serviciilor medicale (spitaliceşti, ambulatorii, paraclinice);
p)elaborează şi supune spre aprobare proceduri de lucru în domeniul specific de activitate.