Art. 42. - Regulament din 2020 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix

M.Of. 91

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2021
Art. 42
Secţiile clinice recuperare, medicină fizică şi balneologie au în principal următoarele atribuţii:
a)repartizarea bolnavilor în saloane, în condiţiile aplicării normelor referitoare la prevenirea şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
b)asigurarea examinării medicale complete şi a investigaţiilor minime ale bolnavilor în ziua internării;
c)efectuarea în cel mai scurt timp a investigaţiilor necesare stabilirii diagnosticului;
d)efectuarea tratamentului şi recuperarea bolnavilor cu afecţiuni reumatismale şi ortopedico-traumatice, cu poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, tulburări de statică ale coloanei şi ale membrelor, luxaţii congenitale ale şoldului, distrofii musculare, sechele după traumatisme ale membrelor;
e)declararea cazurilor de boli contagioase, a infecţiilor asociate, a accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, conform reglementărilor în vigoare;
f)asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv şi de recuperare), individualizat şi diferenţiat în raport cu starea bolnavului, cu forma şi stadiul evolutiv al bolii prin aplicarea diferitelor procedee şi tehnici medicale, indicarea, folosirea şi administrarea alimentaţiei dietetice, medicamentelor, agenţilor fizici, balneari, climatici, a gimnasticii medicale, instrumentarului şi a aparaturii medicale şi a mijloacelor specifice de transport;
g)asigurarea trusei de urgenţă, conform normelor aprobate de ministrul sănătăţii;
h)monitorizarea bunelor practici în utilizarea antibioticelor;
i)asigurarea îngrijirilor medicale necesare pe toata durata internării prin întocmirea şi implementarea planului de îngrijire individual;
j)asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat şi administrarea corectă a acestora;
k)asigurarea condiţiilor necesare realizării tratamentului de recuperare prin efectuarea procedurilor de kinetoterapie şi balneofizioterapie bolnavilor internaţi;
l)desfăşurarea activităţilor astfel încât să se asigure bolnavilor internaţi un regim raţional de odihnă şi de servire a mesei, de igienă personală, de primire a vizitelor şi păstrarea legăturii acestora cu familia;
m)asigurarea securităţii bolnavilor contra accidentelor în secţii;
n)transmiterea concluziilor diagnostice şi a indicaţiilor terapeutice pentru bolnavii externaţi medicului de familie sau celui din ambulatoriul de specialitate;
o)educaţia sanitară a bolnavilor şi a aparţinătorilor.