Art. 13. - Regulament din 2020 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix

M.Of. 91

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2021
Art. 13
Potrivit modului de organizare şi de funcţionare, spitalul şi, respectiv, personalul angajat de specialitate au deopotrivă următoarele obligaţii:
a)definirea manevrelor care implică soluţii de continuitate, a materialelor utilizate şi a condiţiilor de sterilizare la nivelul fiecărui tip de structură din structura organizatorică aprobată;
b)păstrarea confidenţialităţii faţă de terţi asupra tuturor informaţiilor rezultate din serviciile medicale acordate;
c)acordarea de servicii medicale în mod nediscriminatoriu, indiferent de rasă, sex, vârstă, apartenenţă etnică, origine naţională, religie, opţiune politică sau de antipatie personală;
d)respectarea drepturilor pacientului, la libera alegere a furnizorului de servicii medicale, în situaţiile de trimitere spre consultaţii interdisciplinare;
e)completarea prescripţiilor medicale conexe actului medical, atunci când este cazul, pentru afecţiuni acute, subacute, cronice (iniţiale);
f)neutilizarea materialelor şi a instrumentelor a căror condiţie de sterilizare nu este sigură;
g)respectarea clauzelor contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Bihor, respectiv suportarea sancţiunilor în caz de nerespectare a acestor clauze;
h)aplicarea planului existent de pregătire profesională continuă a personalului medical superior şi mediu sanitar.