Art. 11. - Regulament din 2020 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix

M.Of. 91

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 28 Ianuarie 2021
Art. 11
În raport cu atribuţiile care îi revin în asistenţa medicală, Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix asigură:
a)asistenţă medicală în specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, în regim de spitalizare continuă şi ambulatorie, pacienţilor cu afecţiuni dizabilitante şi comorbidităţi la toate vârstele, în vederea promovării capacităţilor şi performanţelor fizice şi cognitive ale acestora şi în vederea creşterii calităţii vieţii;
b)asistenţă medicală în specialitatea recuperare neuro-psihomotorie, în regim de spitalizare continuă pentru pacienţii copii cu afecţiuni dizabilitante şi comorbidităţi, în vederea promovării capacităţilor şi performanţelor fizice şi cognitive ale acestora şi în vederea creşterii calităţii vieţii;
c)asistenţă medicală în specialitatea medicină fizică şi de reabilitare în cadrul unei echipe multiprofesionale formate din medici de specialitate, asistenţi medicali, fizioterapeuţi şi asimilaţi, psihologi, logopezi, terapeuţi ocupaţionali şi alţi profesionişti abilitaţi să desfăşoare activităţi de îngrijire în domeniu;
d)educarea şi formarea pacienţilor în vederea creşterii calităţii vieţii acestora;
e)efectuarea de investigaţii medicale paraclinice;
f)acordarea serviciilor medicale în specialitatea medicină fizică şi de reabilitare, care cuprind consultaţii, evaluare funcţională specifică, consultaţii de control, manevre, investigaţii şi intervenţii şi recomandarea şi/sau aplicarea de mijloace de tratament (exerciţii fizice, proceduri specifice de reabilitare de fizioterapie, kinetoterapie, balneoterapie, tracţiuni, masaj şi alte intervenţii de reabilitare), consiliere psihologică, tratament igieno-dietetic, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, cazare şi masă;
g)managementul reabilitării persoanelor cu afecţiuni dizabilitante şi comorbidităţi la toate vârstele, în vederea promovării capacităţilor şi performanţelor fizice şi cognitive ale acestor persoane, precum şi în vederea creşterii calităţii vieţii acestora;
h)condiţii pentru investigaţii medicale, tratament, igiena alimentelor;
i)acordarea primului ajutor şi a asistenţei de urgenţă oricărei persoane aflate în stare critică, iar după stabilizare, asigurarea transportului medicalizat la o altă unitate de profil, după caz;
j)planul de acţiune pentru asistenţa medicală în caz de război, dezastre, atacuri teroriste, epidemii, conflicte sociale şi alte situaţii critice;
k)stabilirea factorilor de risc din mediul de viaţă şi de muncă şi a influenţei acestora asupra stării de sănătate a populaţiei;
l)informarea pacientului sau a persoanelor apropiate asupra bolii şi obţinerea consimţământului acestuia sau al persoanelor îndreptăţite, conform legii, în vederea efectuării tratamentului;
m)prevenirea şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale;
n)alocaţia de hrană pentru consumurile colective din spital, conform Hotărârii Guvernului nr. 429/2008 privind nivelul alocaţiilor de hrană pentru consumurile colective din unităţile sanitare publice, cu modificările ulterioare;
o)materiale de curăţenie, dezinfecţie şi dezinsecţie;
p)realizarea condiţiilor necesare pentru aplicarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă, precum şi paza contra incendiilor, conform Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
q)în perioada de carantină, limitarea numărului vizitatorilor/interzicerea accesului vizitatorilor în spital;
r)aplicarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare ale Ministerului Sănătăţii, adecvate la necesarul de servicii medicale pentru populaţia deservită, precum şi a indicatorilor de performanţă ai managementului calităţii prin raportare la valorile medii naţionale.