După pronunţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile art. 28 şi, dacă este cazul, ale art. 29 alin. (3), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii se pronunţă cu privire la validarea concursului.
În termen de cel mult 30 de zile de la data validării concursului de admitere în magistratură, secţiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii propun Preşedintelui României numirea în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror a candidaţilor admişi pe posturile pentru care au optat.
(1)După numirea în funcţia de judecător sau de procuror, candidaţii declaraţi admişi sunt obligaţi să urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii. Cursul va cuprinde în mod obligatoriu şi elemente privind dreptul Uniunii Europene.
(2)Evaluările obţinute la finalul cursului de formare profesională de 6 luni vor fi avute în vedere la prima evaluare profesională a judecătorilor şi procurorilor recrutaţi prin concurs de admitere în magistratură.