Art. 9. - Regulament din 2019 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură
M.Of. 806
Ieşit din vigoare Versiune de la: 4 Octombrie 2019
Art. 9
(1)Comisia de elaborare a subiectelor este compusă din: comisia de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă şi pentru proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice, comună pentru cele două probe scrise, şi comisia de examinare din cadrul probei interviului. Pentru testul-grilă şi pentru proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice se constituie în mod distinct subcomisii de elaborare a subiectelor la drept civil şi drept procesual civil, respectiv la drept penal şi drept procesual penal. Subiectele de drept material sunt elaborate de membrii subcomisiei care elaborează şi subiectele de drept procesual în materia corespunzătoare.
(2)Subcomisiile de elaborare a subiectelor pentru testul-grilă şi pentru proba scrisă de verificare a cunoştinţelor juridice sunt alcătuite din câte 4 membri specializaţi în drept civil şi drept procesual civil, respectiv în drept penal şi drept procesual penal. Din aceste subcomisii fac parte şi cadre didactice universitare, specializate în disciplinele de concurs.
(3)Numirea membrilor comisiei de elaborare a subiectelor va avea loc cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de desfăşurare a primei probe din cadrul primei etape a concursului.
(4)Propunerile Institutului Naţional al Magistraturii vor fi transmise cu cel puţin 10 zile anterior termenului prevăzut la alin. (3).