Art. 52. - Regulament din 2019 privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor

M.Of. 768

În vigoare
Versiune de la: 9 Aprilie 2021 până la: 2 Mai 2023
Art. 52
(1)Judecătorii care îndeplinesc condiţia prevăzută la art. 50 alin. (2), dar care nu au fost promovaţi ca urmare a lipsei posturilor vacante, pot fi promovaţi în posturile ce se vacantează la instanţele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data validării concursului.
(2)Dispoziţiile art. 51 alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător.
(3)Promovarea în condiţiile alin. (1) şi (2) se poate dispune doar la solicitarea preşedintelui instanţei la care este vacant postul, dacă acest post nu a fost ocupat la prima sesiune de transferuri organizată în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1). Dacă în termenul prevăzut la alin. (1) nu este organizată o sesiune de transferuri, postul poate fi ocupat în condiţiile alin. (1) şi (2).