Art. 30. - Regulament din 2019 privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii
M.Of. 279
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 11 Aprilie 2019
Art. 30
Pentru cazurile în care în prezentul capitol se prevede publicarea pe paginile de internet ale curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi judecătoriilor, preşedinţii instanţelor transmit documentele prim-grefierului sau, după caz, grefierului-şef ori grefierului însărcinat cu activitatea de registratură, pentru a fi publicate de îndată, indicând perioada pentru care vor fi afişate. În momentul publicării, precum şi al retragerii documentului, grefierul notează ora şi data afişării sau ale retragerii pe document, sub semnătura să, transmiţând de îndată documentul retras preşedintelui instanţei.