Art. 63. - Regulament din 2019 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri

M.Of. 35

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2020
Art. 63
La nivelul unităţii, potrivit prevederilor legale în vigoare, funcţionează Comisia de transfuzie şi hemovigilenţă, având următoarele obiective:
1.verifică dacă dosarul medical/foaia de observaţie al/a bolnavului cuprinde documentele menţionate, potrivit legii;
2.este sesizată în legătură cu orice problemă privitoare la circuitul de transmitere a informaţiilor pentru ameliorarea eficacităţii hemovigilenţei;
3.verifică condiţiile de preluare, de stocare şi distribuţie a depozitelor de sânge din unitatea de transfuzie sanguină a spitalului;
4.întocmeşte rapoarte bianuale de evaluare a hemovigilenţei, pe care le transmite coordonatorului de hemovigilenţă;
5.transmite coordonatorului de hemovigilenţă rapoartele, conform legii;
6.participă la efectuarea anchetelor epidemiologice şi a studiilor privind factorii implicaţi în producerea reacţiilor sau a incidentelor adverse severe (donator, unitate de sânge ori produs sanguin primitor);
7.transmite coordonatorului de hemovigilenţă, Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Inspecţiei Sanitare de Stat rapoarte, conform legii.