Art. 48. - Regulament din 2019 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri

M.Of. 35

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2020
Art. 48
Activitatea de întreţinere are următoarele atribuţii:
1.asigură activitatea de întreţinere şi funcţionarea centralei termice, a stocatoarelor de oxigen, a gospodăriei de apă şi a postului general de transformare;
2.asigură urmărirea comportării în timp a clădirilor din patrimoniul construit al unităţii, stabileşte intervenţiile necesare şi modul de realizare a acestora atât pentru întreţinerea curentă (igienizări periodice), cât şi pentru lucrări speciale (amenajări sau consolidări);
3.asigură realizarea programului de consolidare a patrimoniului construit astfel încât acesta să poată fi exploatat în condiţiile de siguranţă impuse de lege;
4.răspunde de asigurarea spitalului cu energie electrică, gaze naturale, servicii de apă şi canalizare şi asigură exploatarea corectă a acestora şi încadrarea în limitele de consum stabilite de actele normative;
5.asigură şi răspunde de realizarea condiţiilor de microclimat necesare funcţionării pe timp de iarnă a activităţii spitalului prin menţinerea centralei termice şi a instalaţiilor de ventilaţie centralizate în graficele optime de exploatare, asigurând funcţionarea acestora prin realizarea tuturor lucrărilor de revizie tehnică, reparaţii curente periodice şi întreţinere curentă;
6.asigură cadrul necesar funcţionării în condiţiile legale a activităţii de urmărire a exploatării instalaţiilor sub incidenţa normativelor Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, precum şi a aparatelor de măsură şi control (A.M.C.) care sunt prevăzute de legea metrologiei, prin numirea persoanelor responsabile şi asigurarea pregătirii şi atestării acestora;
7.urmăreşte şi răspunde de aplicarea tuturor normelor specifice pentru punctele Centrală termică căldură, Centrală termică abur, asigură şi răspunde de păstrarea în permanentă stare de intervenţie a tuturor dotărilor PSI de la aceste puncte.