Art. 45. - Regulament din 2019 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri

M.Of. 35

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2020
Art. 45
Biroul aprovizionare, transport, administrativ are în principal următoarele atribuţii:
1.asigură aprovizionarea ritmică şi la timp cu toate bunurile, medicamentele şi materialele necesare bunului mers al activităţilor medicale, administrative şi tehnice;
2.coordonează activitatea magaziilor, asigurând condiţii optime de păstrare şi depozitare a bunurilor în condiţii igienico-sanitare conform normelor în vigoare;
3.efectuează recepţia calitativă şi cantitativă a materialelor, alimentelor primite de la furnizori în baza avizului de însoţire a mărfii, întocmeşte notele de intrare-recepţie, ţine evidenţa stocurilor, efectuează inventarul periodic privind produsele existente în gestiune;
4.urmăreşte distribuirea judicioasă a materialelor în secţiile şi serviciile spitalului;
5.urmăreşte asigurarea stării tehnice corespunzătoare a mijloacelor de transport;
6.verifică şi controlează depunerea documentaţiilor în vederea reviziilor tehnice, efectuarea controlului curent periodic al autovehiculelor din unitate, verifică şi certifică datele din foile de parcurs ale conducătorilor auto;
7.organizează şi asigură ordinea şi curăţenia în curtea/incinta spitalului;
8.asigură măsurile necesare pentru utilizarea inventarului administrativ-gospodăresc în condiţii de eficienţă maximă;
9.ia măsurile necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de confort şi de alimentaţie a bolnavilor;
10.asigură păstrarea arhivei unităţii conform normelor legale;
11.întocmeşte listele de mijloace fixe ce se casează sau se conservă; asigură evidenţa acestora şi urmăreşte modul de finalizare a acestor operaţii;
12.asigură activitatea de transport nemedical al spitalului;
13.asigură funcţionarea în bune condiţii a blocului alimentar şi a garderobei bolnavilor;
14.verifică şi controlează efectuarea pazei în spital.