Art. 32. - Atribuţiile laboratorului sunt următoarele: - Regulament din 2019 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri

M.Of. 35

În vigoare
Versiune de la: 20 Ianuarie 2020
Art. 32
(1)Laboratorul de analize medicale este unic în structură şi deserveşte atât secţiile din spital, precum şi CPU-S şi ambulatoriul spitalului.
(2)Atribuţiile laboratorului sunt următoarele:
1.efectuarea analizelor medicale de hematologie, biochimie, microbiologie, parazitologie, micologie, necesare precizării diagnosticului, stadiului de evoluţie a bolii şi examenelor profilactice;
2.efectuarea de analize şi determinări de profil în specialitatea laboratorului în baza biletelor de trimitere ale medicilor din secţiile cu paturi sau din afara unităţii;
3.transmiterea rezultatelor pentru cazurile de urgenţe medicale;
4.asigurarea şi verificarea, în cadrul laboratorului şi prin sondaj, în secţiile spitalului, a modului de recoltare a analizelor;
5.recepţionarea produselor sosite pentru examen de laborator şi înserierea lor corectă;
6.asigurarea recipientelor necesare recoltării produselor;
7.redactarea corectă şi distribuirea la timp a rezultatelor examenelor efectuate;
8.întocmirea propunerilor fundamentate pentru necesarul de achiziţii publice de reactivi şi materiale de laborator specifice;
9.raportarea statistică a numărului de analize efectuate pe bolnavii internaţi;
10.aplicarea măsurilor de protecţia muncii şi de prevenire a contaminării cu produse infectate;
11.asigurarea manipulării şi depozitării corecte a substanţelor toxice pe care le utilizează în operaţiunile de profil şi utilizarea eficientă a aparaturii din laborator.