Art. 27. - Regulament din 2019 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri
M.Of. 35
În vigoare Versiune de la: 20 Ianuarie 2020
Art. 27
Spitalizare de zi - recuperare, medicină fizică şi balneologie, chirurgie plastică microchirurgie reconstructivă şi arsuri are, în principal, următoarele atribuţii:
1.asigurarea spitalizării bolnavilor în funcţie de gravitatea diagnosticului şi în funcţie de indicaţiile medicilor;
2.înregistrarea în registrul de consultaţii a tuturor consultaţiilor acordate pacienţilor;
3.supravegherea evoluţiei pre- şi postoperatorii generale şi locale;
4.precizarea recomandărilor de urmat la externare şi stabilirea contactelor postoperatorii;
5.asigurarea tratamentului medical complet (curativ, preventiv şi de recuperare), individualizat şi diferenţiat, în raport cu starea bolnavului, cu forma şi stadiul evolutiv ale bolii, prin aplicarea diferitelor procedee şi tehnici medicale;
6.asigurarea supravegherii intraterapeutice a pacienţilor;
7.asigurarea medicamentelor necesare tratamentului indicat şi administrarea curentă a acestora, fiind interzisă păstrarea medicamentelor la patul bolnavului;
8.efectuarea de consulturi interdisciplinare la recomandarea medicului curant;
9.asigurarea condiţiilor necesare recuperării medicale precoce.