Art. 7. - Tipurile de facilităţi asigurate, în mod gratuit, de către furnizori clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă sunt: - Regulament din 2019 de furnizare a energiei electrice la clienţii finali
M.Of. 7
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2022
Art. 7
(1)Tipurile de facilităţi asigurate, în mod gratuit, de către furnizori clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă sunt:
a)acces la punctul unic de contact şi/sau, după caz, la punctele de informare regională/locală prin modalităţi specifice adaptate necesităţilor clienţilor vulnerabili din motive de sănătate/vârstă;
b)la solicitarea clientului vulnerabil care este titular al contractului de furnizare a energiei electrice, relaţia sa cu furnizorul se poate desfăşura prin intermediul unei terţe persoane, desemnată în scris de acesta să realizeze şi să transmită autocitirea indexului contorului, să primească facturile/notificările/sesizările, să depună notificări/cereri etc. în numele şi pe seama titularului locului de consum;
c)la solicitarea clientului vulnerabil, transmiterea condiţiilor comerciale de furnizare a energiei electrice, a facturilor, a notificărilor, a plângerilor sau a oricăror materiale informative, pe cale electronică, într-un format care este compatibil cu programele de citire a documentelor.
(2)Pentru clienţii vulnerabili prevăzuţi la art. 6 alin. (1) lit. b) OR ia următoarele măsuri:
a)reduce la minim întreruperile planificate şi le notifică titularului de contract de furnizare, direct sau prin intermediul furnizorului, conform art. 69 alin. (3) lit. a);
b)rezolvă cu prioritate întreruperile neplanificate apărute într-o zonă de reţea în care sunt clienţi vulnerabili din această categorie;
c)asigură o sursă suplimentară de alimentare a locului de consum în cel mai scurt timp de la momentul în care primeşte informaţia de la furnizor privind încadrarea clientului în această categorie.
(3)Este interzisă deconectarea de la reţeaua electrică a clienţilor vulnerabili, inclusiv în situaţii de criză de energie electrică.