Art. 32. - Regulament din 2019 de furnizare a energiei electrice la clienţii finali

M.Of. 7

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2022
Art. 32
Furnizorul de energie electrică are următoarele drepturi:
a)să încaseze de la clientul final contravaloarea consumului de energie electrică furnizată la locul de consum, în termenul şi în condiţiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice încheiat cu acesta, inclusiv factura cu decontul final de regularizare a obligaţiilor de plată, factura de regularizare a contravalorii certificatelor verzi, precum şi facturile aferente serviciilor de întrerupere/reluare a alimentării cu energie electrică, după caz, şi altor servicii prestate la locurile de consum care fac obiectul contractului de furnizare a energiei electrice;
b)să perceapă clientului final penalităţi de întârziere specificate în contract pentru întârziere în efectuarea plăţii facturii reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică, în termenul şi în condiţiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice;
c)să iniţieze modificarea şi/sau completarea prin acte adiţionale a contractului de furnizare a energiei electrice, atunci când apar elemente noi care necesită modificarea ori completarea prin act adiţional a unor clauze din contract;
d)să solicite clientului final constituirea/actualizarea/reconstituirea la dispoziţia sa a unei garanţii financiare şi să execute această garanţie, conform prevederilor Procedurii privind regimul garanţiilor financiare constituite de către clienţii finali la dispoziţia furnizorilor de energie electrică în vigoare;
e)să solicite OR prestarea activităţii de întrerupere/reluare a alimentării cu energie electrică, în vederea întreruperii/reluării furnizării energiei electrice la locul de consum al clientului final în condiţiile prevăzute în contractul de furnizare a energiei electrice, precum şi în alte situaţii prevăzute de legislaţia în vigoare;
f)să emită facturi pe baza cantităţilor de energie electrică estimate în condiţiile art. 44 alin. (3);
g)să solicite clientului refacerea autocitirii, atunci când consideră eronată autocitirea;
h)să notifice clientul final, prin intermediul facturii, referitor la modificarea periodicităţii de citire şi/sau a intervalului de timp pentru citirea indexului contorului de către reprezentantul OR, fără a fi necesară încheierea unui act adiţional la contractul de furnizare;
i)să modifice intervalul de timp pentru preluarea indexului autocitit, cu notificarea prealabilă a clientului final prin intermediul facturii, nefiind necesară încheierea unui act adiţional în acest sens la contract;
j)să rezilieze contractul de furnizare a energiei electrice în condiţiile prevăzute la art. 26;
k)să factureze consumul recalculat de energie electrică pentru o perioadă anterioară stabilită conform reglementărilor aplicabile, atunci când se constată înregistrarea eronată a consumului de energie electrică sau în cazul unei facturări eronate a consumului, care a fost sesizată de clientul final sau de furnizor;
l)să verifice, la interval de minimum 1 an, datele care au stat la baza încheierii contractului de furnizare a energiei electrice cu clientul final;
m)orice alte drepturi prevăzute de Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, de prezentul regulament, de contractele în vigoare sau de alte acte normative aplicabile.