Art. 147. - Regulament din 2018 privind organizarea şi funcţionarea centrelor de reţinere şi arestare preventivă, precum şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora
M.Of. 212 bis
În vigoare
Versiune de la: 17 Februarie 2025
Art. 147
(1)Asistenţa medicală spitalicească se realizează conform legii, prin internare în penitenciarele-spital, precum şi în alte unităţi sanitare spitaliceşti aflate în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate.
(2)Internarea persoanelor private de libertate se face în baza biletului de internare, eliberat de către medicul care asigură asistenţa medicală la nivelul centrului, consecinţă a actului medical propriu, la recomandarea medicului specialist sau în situaţia oricărei urgenţe medico-chirurgicale.
(3)În vederea stabilirii priorităţii în acordarea asistenţei medicale spitaliceşti în anumite unităţi de profil, la nivelul centrului medical al Ministerului Afacerilor Interne se realizează o listă a unităţilor spitaliceşti care furnizează acest tip de servicii, cu respectarea criteriilor legale. Lista unităţilor este aprobată de şeful centrului medical cu avizul şefului unităţii de poliţie.
(4)În vederea asigurării unui cadru organizatoric funcţional pentru prestarea acestor servicii, centrul medical şi unitatea de poliţie, pot încheia protocoale de colaborare cu unităţile spitaliceşti din unitatea administrativ teritorială în care se află centrul.