Art. 58. - Regulament din 2018 de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii
M.Of. 1044
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 27 Decembrie 2022
Art. 58
(1)După primirea sesizării în vederea soluţionării acţiunii disciplinare, preşedintele Secţiei pentru judecători fixează termenul de judecată şi dispune citarea judecătorului, căruia i se comunică, în copie, acţiunea disciplinară, precum şi a Inspecţiei Judiciare.
(2)Primul termen de judecată va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei judecătorul cercetat disciplinar să aibă la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregăti apărarea.
(3)Acţiunea disciplinară este susţinută în faţa secţiilor de către unul dintre inspectorii judiciari care a exercitat-o şi, numai în caz de imposibilitate a tuturor inspectorilor judiciari care au exercitat acţiunea, de către un inspector judiciar desemnat de inspectorul-şef.
(4)Judecătorul poate fi reprezentat de un alt judecător ori procuror sau poate fi asistat ori reprezentat de un avocat. Neprezentarea judecătorului cercetat la judecarea acţiunii nu împiedică desfăşurarea în continuare a judecăţii.