Art. 16. - Plenul are următoarele atribuţii: - Regulament din 2018 de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii
M.Of. 1044
Ieşit din vigoare Versiune de la: 27 Decembrie 2022
Art. 16
(1)Plenul are următoarele atribuţii:
1.apără independenţa autorităţii judecătoreşti în ansamblul său, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererile având ca obiect apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său pot fi formulate de orice persoană interesată;
1.apără independenţa autorităţii judecătoreşti în ansamblul său, în condiţiile art. 30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Cererile având ca obiect apărarea independenţei autorităţii judecătoreşti în ansamblul său pot fi formulate de orice persoană interesată;2.numeşte şi revocă inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare, în condiţiile legii;
3.propune Preşedintelui României conferirea de distincţii pentru judecători şi procurori, în condiţiile legii;
4.aprobă procedura de evaluare/reevaluare psihologică, modalitatea de constituire a comisiilor de evaluare psihologică, plata membrilor acestora şi desfăşurarea programului de consiliere psihologică, în condiţiile art. 421 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
5.la propunerea Consiliului ştiinţific al Institutului Naţional al Magistraturii, aprobă data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, stabileşte tematica pentru acest concurs şi aprobă Regulamentul de organizare, desfăşurare şi evaluare a stagiilor de practică şi Programul de formare profesională a auditorilor de justiţie, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
6.numeşte comisia de admitere, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de contestaţii pentru admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii;
7.aprobă programul de formare profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii, precum şi tematica activităţilor de formare profesională continuă, organizate de curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea;
8.numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Institutului Naţional al Magistraturii şi desemnează judecătorii şi procurorii care vor face parte din Consiliul ştiinţific al acestuia, în condiţiile legii;
9.aprobă structura organizatorică, statele de funcţii şi statele de personal ale Institutului Naţional al Magistraturii, la propunerea Consiliului ştiinţific al acestuia;
10.la propunerea Consiliului de conducere al Şcolii Naţionale de Grefieri, stabileşte numărul anual de cursanţi ai acesteia, aprobă data şi locul pentru organizarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, stabileşte tematica pentru acest concurs şi aprobă programele de formare iniţială şi continuă a grefierilor, emite avize şi adoptă regulamente, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
11.numeşte şi revocă directorul şi directorii adjuncţi ai Şcolii Naţionale de Grefieri, desemnează judecătorii şi procurorii membri în Consiliul de conducere şi numeşte personalul de instruire al acestei şcoli;
12.organizează şi validează concursul pentru numirea procurorului şef al Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie şi concursul pentru numirea procurorilor din cadrul acestei secţii;
13.numeşte şi revocă procurorul-şef, procurorul-şef adjunct şi ceilalţi procurori din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie;
14.convoacă adunările generale ale judecătorilor şi procurorilor, în condiţiile legii;
15.aprobă lista localităţilor care fac parte din circumscripţiile judecătoriilor, cu avizul conform al ministrului justiţiei, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
16.elaborează propriul proiect de buget, cu avizul consultativ al Ministerului Finanţelor Publice;
17.emite avizele conforme pentru proiectele de buget ale instanţelor şi parchetelor;
18.adoptă Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, Codul deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi celelalte regulamente şi hotărâri date în competenţa Plenului prin Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin alte legi;
19.adoptă, împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, regulamentul comun privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele ori parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari;
20.asigură publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Consiliului a Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor, a Codului deontologic al personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi a regulamentelor pe care le adoptă;
21.avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti;
22.avizează proiectele de regulamente şi ordine care se aprobă de ministrul justiţiei, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege;
23.sesizează ministrului justiţiei necesitatea iniţierii sau modificării unor acte normative în domeniul justiţiei;
24.aprobă raportul privind starea justiţiei şi raportul privind activitatea proprie şi asigură publicarea acestora în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului;
25.soluţionează contestaţiile formulate de inspectorii judiciari nemulţumiţi de calificativul acordat la evaluarea activităţii profesionale;
26.aprobă sau dispune completarea ori refacerea raportului de audit extern independent al Inspecţiei Judiciare;
27.numeşte şi revocă secretarul general, secretarul general adjunct şi personalul cu funcţii de conducere din aparatul propriu al Consiliului;
28.dispune revocarea din funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Consiliului, în condiţiile art. 55 alin. (10) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
29.organizează procedura de alegere a membrilor Consiliului şi soluţionează contestaţiile referitoare la legalitatea procedurilor de desemnare şi de alegere a judecătorilor şi procurorilor ca membri ai Consiliului;
30.stabileşte numărul de posturi necesar funcţionării aparatului propriu al Consiliului, în limitele bugetului;
31.stabileşte structura compartimentelor din cadrul aparatului propriu al Consiliului şi modul de organizare a activităţii acestora.
(2)Plenul exercită orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulamente.