Art. 23. - Regulament din 2017 de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică
M.Of. 812
În vigoare Versiune de la: 2 Februarie 2023
Art. 23
(1)La sfârşitul şedinţei de preselecţie, comisia încheie un proces-verbal în care se consemnează: data şi locul desfăşurării preselecţiei, membrii comisiei de preselecţie prezenţi, solicitanţii care s-au înscris în vederea participării la licitaţie/negociere, solicitanţii admişi şi volumul maxim de masă lemnoasă pe care aceştia îl mai pot, la data preselecţiei, adjudeca conform datelor înregistrate în documentele prevăzute la art. 21 alin. (5), solicitanţii respinşi şi motivul respingerii lor, observaţii cu privire la organizarea şi desfăşurarea preselecţiei şi la ora afişării rezultatului preselecţiei.
(2)Procesul-verbal de preselecţie, după semnarea de către membrii comisiei prezenţi, se înregistrează în registrul de corespondenţă al organizatorului.
(3)Procesul-verbal al comisiei de preselecţie se afişează la sediul organizatorului licitaţiei şi se postează pe site-urile unde a fost publicat anunţul de licitaţie, cel mai târziu în ziua lucrătoare următoare preselecţiei.
(4)Operatorul economic care consideră că, din motive neîntemeiate, nu a fost admis să participe la licitaţie/negociere poate face contestaţie. Contestaţia se formulează în scris şi se depune la sediul organizatorului, în termen de maximum 24 de ore de la data şi ora afişării rezultatului preselecţiei. În situaţia în care termenul se împlineşte într-o zi nelucrătoare, acesta se prelungeşte corespunzător până în următoarea zi lucrătoare.
(5)Conducătorul organizatorului este obligat să soluţioneze contestaţia prin decizie motivată, în ziua depunerii contestaţiei sau în ziua lucrătoare următoare depunerii acesteia; decizia se afişează până la sfârşitul programului de lucru din ziua lucrătoare la sediul organizatorului şi se comunică contestatarului.
(6)În situaţia în care în urma analizării contestaţiei se stabileşte că aceasta a fost întemeiată, conducătorul organizatorului dispune admiterea contestatarului la licitaţie/negociere.