Capitolul x - Răspunderi şi sancţiuni - Regulament din 2016 pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice
Este interzisă realizarea de activităţi de proiectare, executare şi verificare a instalaţiilor electrice de către persoane juridice sau persoane fizice care nu deţin atestatul corespunzător tipului de lucrări realizate.
Neîndeplinirea şi/sau îndeplinirea necorespunzătoare de către titularul de atestat a obligaţiilor impuse de lege în desfăşurarea activităţilor ce fac obiectul atestatului nu atrag/nu atrage răspunderea penală, civilă, contravenţională, administrativă sau materială a ANRE, iar atestarea operatorilor economici nu conduce la transferul de responsabilităţi de la aceştia către ANRE şi nici nu îi exonerează pe aceştia de obligaţiile ce le revin.