Art. 5. - Prevederile regulamentului nu se aplică operatorilor economici care desfăşoară: - Regulament din 2016 pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută şi verifică instalaţii electrice
M.Of. 730
Ieşit din vigoare Versiune de la: 9 Ianuarie 2019
Art. 5
(1)Prevederile regulamentului nu se aplică operatorilor economici care desfăşoară:
a)activităţi de proiectare, producere sau furnizare/comercializare de echipamente sau materiale destinate utilizării lor în instalaţiile electrice;
b)activităţi de proiectare, executare şi verificare instalaţii electrice de curenţi slabi aferente clădirilor civile şi industriale;
c)activităţi de executare lucrări de vopsire a elementelor de susţinere a reţelelor electrice/defrişare pentru culoarul de trecere al liniilor electrice aeriene.
(2)Un operator economic care are, potrivit legii, calitatea de antreprenor general, în baza unui contract de antrepriză încheiat cu un beneficiar şi care nu deţine un atestat acordat de ANRE, are dreptul de a subcontracta lucrările de proiectare, executare sau verificare de instalaţii electrice care, prin contractul încheiat cu beneficiarul investiţiei, sunt în sarcina sa, numai către operatori economici atestaţi conform prezentului regulament şi numai cu acordul beneficiarului. Antreprenorul general are obligaţia de a coordona realizarea tuturor lucrărilor de instalaţii electrice printr-un angajat al său care deţine calitatea de electrician autorizat, având gradul de autorizare corespunzător nivelului de tensiune la care se realizează lucrările; antreprenorul general este responsabil pentru lucrările de proiectare, executare sau verificare de instalaţii electrice realizate, în solidar cu operatorul economic titular de atestat cu care a subcontractat realizarea acestor lucrări.
(3)Producătorii de energie electrică, operatorii de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie care sunt titulari de licenţe acordate de ANRE pentru aceste activităţi, au dreptul să realizeze lucrări de proiectare, execuţie şi verificare a instalaţiilor electrice din cadrul reţelelor electrice pe care le exploatează sau care urmează să facă parte din reţelele electrice pe care le exploatează, fără a fi necesară deţinerea unui atestat acordat de ANRE, utilizând personal propriu calificat şi autorizat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu respectarea cerinţelor minime de dotări şi de personal cuprinse în anexele nr. 4 şi 5, aferente tipurilor de lucrări realizate şi nivelului de tensiune al respectivelor instalaţii electrice.