Art. 63. - Regulament din 2015 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă ''Bagdasar-Arseni'' Bucureşti

M.Of. 183

În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2015
Art. 63
Comitetul de securitate şi sănătate în muncă are următoarele atribuţii:
1.aprobă programul anual de protecţia muncii;
2.urmăreşte modul în care se aplică reglementările legislative privind protecţia muncii;
3.analizează factorii de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională existenţi la locurile de muncă;
4.promovează iniţiativele proprii sau ale celorlalţi angajaţi vizând prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
5.efectuează cercetări în cazul producerii unor accidente de muncă sau al apariţiei de îmbolnăviri profesionale;
6.efectuează inspecţii la locurile de muncă în scopul prevenirii accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale;
7.sesizează inspectoratele teritoriale de stat pentru protecţia muncii pe raza cărora îşi desfăşoară activitatea, atunci când constată încălcarea normelor legale de protecţia muncii sau când între managerul spitalului şi ceilalţi membrii ai comitetului există divergenţe privind modul în care se asigură securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
8.realizează cadrul de participare a salariaţilor la luarea unor hotărâri care vizează schimbări ale activităţii cu implicaţii în domeniul protecţiei muncii.