Art. 42. - Regulament din 2015 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă ''Bagdasar-Arseni'' Bucureşti

M.Of. 183

În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2015
Art. 42
Serviciul de evaluare şi statistică medicală are, în principal, următoarele atribuţii:
1.întocmeşte rapoartele, centralizările, dările de seamă şi situaţiile statistice periodice lunare, trimestriale, semestriale şi anuale;
2.execută, în termenele stabilite, toate lucrările de statistică medicală, precum şi pe cele necesare pentru activitatea operativă a instituţiei;
3.asigură circuitul informaţional al datelor prin sistemul informatic existent;
4.introduce zilnic, verifică şi transmite datele privitoare la pacienţi din foaia de observaţie clinică generală;
5.transmite şi prelucrează datele prin internet;
6.clasifică foile de observaţie ale bolnavilor externaţi pe grupe de boli, pe secţii, pe an;
7.ţine evidenţa datelor statistice pe formulare stabilite de Ministerul Sănătăţii şi întocmeşte rapoartele statistice ale spitalului, verificând exactitatea datelor statistice ale secţiilor cuprinse în rapoartele secţiilor;
8.pune la dispoziţia secţiilor datele statistice şi documentaţia medicală necesare pentru activitatea curentă şi asigură prelucrarea datelor statistice;
9.urmăreşte corelarea diferiţilor indicatori de activitate comparativ cu alte unităţi sau pe ţară şi informează şefii de secţie şi conducerea unităţii;
10.ţine la zi evidenţa informatizată a pacienţilor externaţi şi răspunde de corectitudinea datelor introduse în calculator;
11.asigură controlul zilnic al foilor de mişcare şi compararea cu baza de date;
12.asigură înregistrarea mişcării zilnice a bolnavilor în centralizatorul electronic;
13.efectuează controlul periodic al listei bolnavilor externaţi şi întocmeşte situaţia numerică a acestora;
14.asigură centralizarea concediilor medicale furnizate de secţii, tipărirea şi expedierea prin e-mail la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti;
15.urmăreşte înregistrarea corectă a datelor bolnavilor.