Art. 2. - Regulament din 2015 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă ''Bagdasar-Arseni'' Bucureşti

M.Of. 183

În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2015
Art. 2
În raport cu obiectul său de activitate, spitalul asigură pentru populaţia deservită, în principal, următoarele servicii medicale:
a)prevenirea şi combaterea bolilor cu potenţial endemo-epidemic;
b)primul ajutor medical şi asistenţă medicală de urgenţă, dacă starea sănătăţii persoanei este critică;
c)efectuarea consultaţiilor, investigaţiilor, stabilirea diagnosticului, efectuarea tratamentelor şi a altor îngrijiri medicale tuturor bolnavilor spitalizaţi;
d)recuperarea medicală a bolnavilor;
e)achiziţionarea, gestionarea şi distribuirea medicamentelor;
f)achiziţionarea, depozitarea, distribuirea şi întreţinerea instrumentarului şi aparaturii medicale, a altor produse tehnico-medicale, potrivit normelor în vigoare;
g)controlul şi urmărirea calităţii medicamentelor administrate bolnavilor, în vederea creşterii eficienţei tratamentelor, evitării riscului terapeutic şi a fenomenelor adverse;
h)desfăşurarea unei activităţi de cercetare ştiinţifică având ca scop promovarea stării de sănătate a pacienţilor;
i)crearea unor condiţii moderne de confort, asigurarea unei alimentaţii specifice afecţiunilor şi servirea mesei în condiţii de igienă;
j)educaţia sanitară a bolnavilor internaţi sau asistaţi în ambulatoriu;
k)realizarea condiţiilor necesare pentru aplicarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă şi de pază contra incendiilor, precum şi a celor privind protecţia civilă, corespunzător normelor legale;
l)organizarea şi desfăşurarea activităţii de arhivare a documentelor primite, generate şi deţinute de unitate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
m)asigurarea condiţiilor optime de păstrare a fondului de documente, cu respectarea termenelor de păstrare stabilite pentru unităţile sanitare.