Art. 16. - Regulament din 2015 de organizare şi funcţionare al Spitalului Clinic de Urgenţă ''Bagdasar-Arseni'' Bucureşti
M.Of. 183
În vigoare
Versiune de la: 18 Martie 2015
Art. 16
Atribuţiile principale ale Consiliului de administraţie sunt următoarele:
1.avizează bugetul de venituri şi cheltuieli al spitalului, precum şi situaţiile financiare trimestriale şi anuale;
2.organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de manager, în baza regulamentului aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii;
3.aprobă măsurile pentru dezvoltarea activităţii spitalului, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei;
4.avizează programul anual al achiziţiilor publice, întocmit în condiţiile legii;
5.analizează modul de îndeplinire a obligaţiilor de către membrii Comitetului director şi activitatea managerului şi dispune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii;
6.propune revocarea din funcţie a managerului şi a celorlalţi membri ai Comitetului director în cazul în care constată existenţa situaţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare.