Art. 136. - Apelul sau recursul este transmis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanţe. - Regulament din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti

M.Of. 970

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Iunie 2022
Art. 136
(1)După sosirea dovezilor de comunicare a hotărârilor civile şi după împlinirea termenului de apel sau de recurs, după caz, pentru toate părţile, grefierul arhivar înaintează dosarul la instanţa de apel ori de recurs, cu adresă semnată de persoana desemnată de preşedintele instanţei în care se consemnează: numărul dosarului, numărul şi data hotărârii atacate, numărul volumelor şi filelor acestora, dosarele ataşate, numele şi prenumele părţilor care au declarat apel sau recurs, numărul copiilor de pe cererea de apel ori recurs, menţiunea dacă apelul sau recursul a fost timbrat, caz ta care se va indica valoarea taxei judiciare de timbru ce a fost achitată. Despre înaintarea dosarului se fac menţiuni în sistemul informatic.
(2)Apelul sau recursul este transmis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea executării hotărârii primei instanţe.
În această situaţie, toate comunicările sunt efectuate de instanţa care a pronunţat hotărârea apelată sau recurată.
(3)Cererile de apel sau de recurs şi adresa de înaintare a dosarului la instanţa de apel ori de recurs se ataşează, necusute, la începutul fiecărui dosar.
(4)Căile de atac depuse la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă primesc dată certă şi se înaintează pe cale administrativă instanţei care a pronunţat hotărârea atacată.