Art. 118. - Regulament din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti

M.Of. 970

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Iunie 2022
Art. 118
(1)Grefierul va fi prezent în sala de şedinţă cu jumătate de oră înainte de începerea şedinţei de judecată, pentru a pune la dispoziţie dosarele spre consultare procurorului, părţilor, reprezentanţilor sau avocaţilor acestora, după o prealabilă verificare a identităţii şi calităţii.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) pot să studieze dosarele şi după începerea şedinţei de judecată, în cadrul intervalelor orare alocate cauzelor respective, cu încuviinţarea preşedintelui de complet.

(3)Grefierul de şedinţă verifică buna funcţionare a instalaţiilor de sonorizare, pentru apelul persoanelor chemate în faţa instanţei de judecată.
(4)Grefierul de şedinţă anunţă publicului din sală intrarea judecătorilor.
(5)Accesul publicului în sala de şedinţă poate fi limitat numai în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege.
(6)Cererile sau actele depuse în timpul şedinţei de judecată vor fi datate, vizate şi semnate de preşedintele completului de judecată sau de către un alt membru al completului.