Art. 105. - Regulament din 2015 de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti

M.Of. 970

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Iunie 2022
Art. 105
Cauzele având ca obiect luarea, revocarea sau înlocuirea unei măsuri preventive cu privire la inculpatul condamnat, după pronunţarea hotărârii asupra fondului cauzei, până la sesizarea instanţei de apel, în condiţiile art. 399 alin. (10) din Codul de procedură penală, se soluţionează de completul care a pronunţat hotărârea asupra fondului cauzei, dacă judecătorul care a intrat în compunerea acelui complet îşi desfăşoară activitatea în cadrul secţiei sau, după caz, al instanţei şi la data stabilită pentru soluţionarea acestor cauze.